Prima ediţie a Cupei Satelor, competiţia rezervată copiilor sub 13 ani, şi-a desemnat campioana judeţeană şi la Cluj. În urma turneului organizat în Parcul „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, echipa care a reprezentat comuna Apahida a câştigat, după loviturile de departajare, marea finală cu formaţia din Vadu.

Trupa pregătită de Florin Pojar s-a impus cu 3-2, după ce scorul la finalul timpului regulamentar a fost 1-1. Micii jucători echipaţi în alb şi negru nu au avut deloc probleme în semifinala cu Mărişelul, în timp ce Vadu, care a avut şi fete în echipă, a trecut greu de Sânpaul.

Finala a fost extrem de echilibrată, şi doar loteria loviturilor de departajare a decis câştigătoarea. Pentru Apahida urmează faza regională, acolo unde va evolua într-un turneu împotriva campioanelor din Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Maramureş şi Bihor. Cea mai bună echipă din cele șase va ajunge la turneul final, alături de alte şapte formaţii din ţară, iar câştigătoarea primei ediţii a Cupei Satelor va face deplasarea alături de echipa națională la partida din preliminariile EURO 2020, din Norvegia.

De asemenea, locurile doi şi trei vor fi premiate cu invitaţii VIP la un joc al tricolorilor care se va disputa pe teren propriu.

Rezultatele turneului judeţean de la Cluj

Semifinale

Apahida-Mărişel 6-0

Vadu-Sânpaul 2-1

Finala mică

Sânpaul-Mărişel 9-0

Finala Mare

Apahida-Vadu 1-1 (3-2 d.l.d.)