Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constată, într-un document oficial trimis Federației Române de Fotbal, că inițiativa tratamentului diferențiat pe criterii de vârstă este justificată în mod obiectiv și rezonabil de un scop legitim, mijloacele de realizare sunt corespunzătoare și necesare, iar măsura este proporțională cu scopul.

Instituția își fundamentează poziția clară privind faptul că scopul introducerii acestei reguli “este legitim și rezonabil” inclusiv prin poziția Curții Europene de Justiție a Comisiei Europene, care a reținut că “menținerea unui echilibru între interesul cluburilor de a obține un anumit rezultat sportiv/anumite performanțe sportive și încurajarea acestora de a legitima și antrena jucători tineri trebuie considerat ca fiind un scop legitim”.

Totodată, colegiul director al CNCD apreciază că “metoda la care a recurs FRF nu numai că este una adecvată și necesară pentru atingerea scopului legitim, dar este și una efectivă”, iar “astfel de reguli contribuie la atingerea unui echilibru între interesele ce se manifestă în viața fotbalistică, sprijinind jucătorii tineri”. Astfel, regula “obligă cluburile de fotbal să dezvolte strategii sportive pe termen lung în privința promovării jucătorilor tineri, a bazei de selecție la nivel de juniori”.

CNCD concluzionează că proiectul privind obligativitatea cluburilor de a avea pe teren pe toată durata jocului jucători sub 21 de ani nu are caracter discriminatoriu.