Atletico Vaslui a dat lovitura pe piaţa transferurilor, aducându-şi un tehnician de prima ligă. Este vorba despre Costel Ilie, care a antrenat pe Ceahlăul Piatra Neamţ în prima ligă, iar ultima oară a fost secundul lui Dan Alexa, la Rapid. El a mai stat pe banca tehnică a divizionarei secunde, Rapid CFR Suceava.

Costel Ilie nu este un nume necunoscut pentru vasluieni. În 2003-2004, el a făcut parte din lotul echipei FC Vaslui, cu care s-a ratat promovarea în prima ligă. Până la contactul cu noul antrenor, Atletico Vaslui a susţinut primul amical al verii, trecând cu scorul de 8-1 de formaţia Sporting Bârlad. Vasluienii au folosit în joc şi noile achiziţii. Este vorba despre Denis Botezatu, ultima oară la Metalul Reşiţa, Răzvan Acostăchioae şi Ionuţ Jugaru, ambii de la Bucovina Pojorâta, precum şi Cosmin Rotaru, de la Ceahlăul Piatra Neamţ.

“Urmează să semnăm contractele cu cei patru jucători noi. În afară de ei vom mai aduce încă doi-trei seniori, după care ne orientăm către juniori, pentru a ţine cont de deciziile FRF”, a spus Costinel Botez, directorul sportiv al Atletico.

Clubul de liga a treia se află în tratative şi cu egipteanul Hany Ragab, care a evoluat în returul sezonului trecut pentru CS Panciu