În anul în care Aradul fotbalistic sărbătoreşte împlinirea a 120 de ani de la primul meci de fotbal oficial de pe teritoriul țării noastre, 15 august 1899 în zona Pădurice, fosta arenă „Vagonul-CFR”, Asociaţia Judeţeană de Fotbal a iniţiat o serie de evenimente care să marcheze acest moment.

AJF Arad în parteneriat cu Consiliul Judeţean, prin Centrul Cultural Judeţean şi Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, precum şi cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, a reușit organizarea mai multor evenimente dedicate fotbalului: „Joacă fotbal în familie”, Campionatul Străzilor, Campionatul Cartierelor şi Cupa Satelor. Toate cu o creştere substanţială a numărului de echipe şi participanţi faţă de precedentele ediţii.

În luna august vor avea loc mai multe evenimente care să celebreze evenimentul. Ediţia cu numărul 2 a Cupei Aradului la fotbal adună la start peste 1200 de copii. Cuprinsă în calendarul manifestărilor dedicate Zilelor Aradului 2019, competiţia va găzdui, până pe 24 august, pe terenurile sintetice Şega şi Motorul, 102 jocuri de fotbal între echipe de juniori A, B, C, D, E și F.

În paralel, va debuta şi primul Campionat Judeţean de Old Boys, rezervat fostelor glorii ale fotbalului arădean, finala urmând a se desfăşura pe 24 august, pe stadionul Motorul, într-o zi cu-adevărat specială pentru familia sportului rege din judeţul nostru.

Invitați de prestigiu 

Vor fi organizate finalele Turneului Internaţional Regional, competiţie care începe pe 23 august, şi la startul cărora vor fi echipe reprezentând România, Ungaria şi Serbia, o expoziţie fotografică inedită pe teme fotbalistice, o lansare de carte ce cuprinde povestea celor 120 de ani de fotbal în Arad, premierea câştigătoarelor Cupei Aradului, ediţia 2019, dar şi un joc demonstrativ între UTA Old Boys şi Selecţionata FRF.

Din echipa FRF vor face parte selecționerii Cosmin Contra și Mirel Rădoi, președintele Răzvan Burleanu, Adrian Mihalcea, Ion Vlădoiu, Miodrag Belodedici, Gabriel Bodescu și Ciprian Paraschiv.

„Toate aceste proiecte sunt foarte dragi sufletului meu, mi le-am dorit enorm. Prin ele punem în practică deviza cu care am pornit calendarul competițiilor din acest an jubiliar, <<familie, tradiție, valoare>>. Suntem cu toții parte a marii familii a fotbalului arădean, păstrăm și cinstim tradițiile și avem grijă de valorile noastre pentru a oferi tinerilor modele pe care le pot cunoaște, le pot vedea, le pot atinge și, de ce nu, să-și dorească să fie într-o zi măcar la nivelul lor”, a spus Adrian Lucaci, preşedintele AJF Arad.