Într-o etapă în care veteranul Robert Ilyes a înscris la aproape 42 de ani pentru Csikszereda Miercurea Ciuc, a ieşit la rampă şi juniorul Paul Chiş-Toie (foto, în roşu) de la Luceafărul Oradea. Puştiul care a împlinit 16 ani în 21 august a fost eroul bihorenilor în partida susţinută sâmbătă în deplasare cu Sănătatea Cluj, câştigată cu 3-1 (1-0).

Un meci în care antrenorul Zsolt Musznay a plasat lângă căpitanul Balea trei juniori în linia de mijloc. Este vorba de Ţegle (19 ani), Ghilea (18 ani) şi mezinul Chiş-Toie (16 ani), ultimul cu o evoluţie excelentă încununată cu două goluri.

În minutul 15, juniorii au creat primul gol: Ţegle a driblat doi adversari, a pasat pentru Chiş-Toie, care după un dribling scurt a şutat plasat la colţul lung aproape de vinclu, din colţul careului de 16 metri (0-1). Clujenii au reintrat în joc prin golul lui Lupu din minutul 48 cu un şut cu latul în dreapta lui Goia (1-1).

Căpitanul a readus Luceafărul în avantaj cu un trasor expediat dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri (1-2). Golul trei a fost opera aceluiaşi Paul Chiş, care a făcut pressing la un fundaş, a recuperat balonul şi apoi a şutat pe lângă portar (1-3).

REZULTATELE INTEGRALE ALE ETAPEI A II-A DIN LIGA 3

”Cei patru juniori folosiţi au fost printre cei mai buni de pe teren. Paul Chiş s-a remarcat în mod special datorită celor două goluri frumoase reuşite, dar şi a prestaţiei avute în general”, a concluzionat antrenorul Zsolt Muzsnay.

Eroul partidei, Paul Chiş-Toie, speră ca prin evoluţiile avute la Luceafărul să ajungă la lotul naţional de juniori. ”Mă simt extraordinar la primele mele goluri marcate în Liga 3. Îi mulţumesc domnului Zsolt Muzsnay pentru încrederea acordată. Colegii m-au felicitat şi mi-au zis să o ţin tot aşa. Îmi propun ca prin evoluţiile mele de la Luceafărul să ajung cât mai repede în vederile selecţionerului de la lotul naţional. Visul meu e să îmbrac tricoul echipei naţionale”, a declarat Paul, al cărui idol este brazilianul Neymar.

Puştiul provine din grupa antrenată de Sorin Adrian Todea, din care Claudiu Micovschi a ajuns deja la Genoa, iar Ricardo Farcaş la Arsenal Elite Academy de la Salonic.

În sezonul trecut, când a fost împrumutat la CF Bihorul Beiul, Paul a disputat finala Campionatului Naţional la juniori A1, fiind declarat cel mai bun jucător al meciului.

TEODOR BIRIŞ – BIHOR