Ovidiu Hațegan va fi ajutat la cele două linii de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar Alexandru Tudor va fi al patrulea oficial. Scoţianul William Young a fost desemnat ca observator de arbitri, în timp ce georgianul Irakli Nakaidze va fi delegat UEFA.
 
Partida MSK Zilina – Athletic Bilbao, contând pentru prima manşă a play-off-ului Europa League, se va disputa joi, de la ora 21:15.
 
În aceeaşi rundă a competiţiei, Astra va întâlni pe teren propriu pe AZ Alkmaar, într-un duel programat tot joi, dar de la ora 19:00, în timp ce FC Steaua Bucureşti va primi vizita celor de la Rosenborg, de la ora 21:00.