”Îmi face o deosebită plăcere să anunţ, cu această ocazie, parteneriatul pe care Federaţia de Română de Fotbal îl încheie cu Federaţia Daneză, prin care consolidăm colaborarea dintre cele două instituţii cu scopul de a promova şi dezvolta fotbalul de bază prin educaţie, activităţi comune, schimb de informaţii şi bune practici.
 
Prin acest parteneriat, care se întinde pe 5 ani, fotbalul românesc va beneficia de experienţa şi asistenţa specialiştilor danezi în dezvoltarea infrastructurii fotbalului de bază, implementarea programelor şi proiectelor dedicate, elaborarea sistemelor IT pentru suportul necesar acestor proiecte, precum şi promovarea fotbalului în rândul copiilor. 
 
Este un pas uriaş făcut pentru dezvoltarea acestui sector al fotbalului românesc şi îi mulţumesc preşedintelui Jesper Møller pentru încrederea pe care o acordă proiectului nostru, confirmând viziunea, valorile şi strategia noastră!”, a precizat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
 
”Fotbalul poate fi un mijloc de rezolvare a provocărilor societății, în materie de sănătate, de incluziune și de educație. Acest lucru e valabil atât în Danemarca, cât și în alte țări. Avem plăcerea de a semna primul dintr-o serie de parteneriate internaționale, care are rolul de a promova strategia de dezvoltare a fotbalului danez”, a declarat președintele Federației Daneze de Fotbal, Jesper Møller.

Acest proiect contribuie la îndeplinirea Obiectivului strategic nr. 2 din Planul Strategic de Dezvoltare a Fotbalului din România 2015-2020, ”Creșterea substanțială a numărului de practicanți și de persoane implicate în fenomenul fotbalistic”.

Foto: Mediafax