Prim-divizionarei CFR Timişoara nu i-a priit pauza de 3 săptămâni de la precedentul joc al Superligii feminine de fotbal, rămânând tot fără punct câştigat în deplasare după ce a cedat azi la limită, în runda a patra a turului, la finele unui meci pe care l-a dominat în proporţie de 80%.

Real Craiova, având-o în componenţă şi pe Andreea Cojocaru, fostă componentă a timişorencelor, dar şi pe Claudia Buză, şi acesta până în sezonul trecut în alb-vişiniu, şi care a evoluat astăzi circa o oră, i-a pricinuit formaţiei de lângă Gara de Nord cea de-a doua înfrîngere la rând, tot în deplasare: 1-0 (1-0).

CFR a trecut pe lângă o primă bună oportunitate prin Ababei, în minutul 5, şutul mijlocaşului sfârşind în bratele portarului gazdă, şi a avut totodată un gol anulat pe motiv de ofsaid.

Pe fondul unui joc foarte încâlcit, dominat de o luptă surdă la mijlocul terenului, Real Craiova a marcat în urma unei banale centrări de la linia de margine, balonul scăpat de portarul Mirela Abălaşei fiind preluat uşor cu mîna, la 2-3 metri de poartă, şi fructificat de gazde, la mijlocul primei părţi.

Deşi a dominat pe alocuri categoric şi a încheiat meciul atacând, CFR n-a obţinut nici măcar egalarea, ceea ce l-a determinat pe Florin Bugar, antrenor al timişorencelor, să spună că “nu vreau să mai trăiesc nici ca spectator un asemenea meci. Am construit numeroase faze dar n-am găsit soluţiile optime în faţa porţii. Echipa a avut un randament bun, a dominat până la capăt, însă nu ne-am ales cu nimic, iar la asemenea rezultate  potenţialul psihic scade. Au intrat în joc şi puţin speriate, iar când îţi lipseşte luciditatea, nici nu alegi cele mai bune variante. Din păcate am început slab campionatul şi trebuie un şoc”.

Bugar a spus că “arbitrajul a fost foarte slab, ca să nu spun altfel”, neînţelegând deciziile de acordare a cartonaşelor galbene în cazul Floarei Liheţ, deja în minutul 2, şi Larisei Sîrbovan.

“Gazdele s-au apărat bubuind mingile iar în repriza secundă se tot văitau, nu se aduceau mingile la repunere, ce mai…”, a mai punctat Bugar.

CFR Timişoara: Abălaşei – Şodinca, Mirică, Durlă, Christopolou – Liheţ, Ababei, Molnar, Bistrian (55, Stroia) – Manuela Voica (77, Lauruc), Sîrbovan.

Pe bancă: -.

CFR n-a contat pe Ionela Voica, datorită unui diferend existent între jucătoare şi club.

Următorul joc, pe 13 octombrie, acasă cu CS Navobi Iaşi.

sursa: sporttim.ro