De la startul sezonului 2021/22 în Liga 1, 10 jucători născuți după 1 ianuarie 2000 au avut creșteri spectaculoase în joc, reflectate impresionant în cotele de piață.

Efectele evidente ale Regulii U21 continuă să se manifeste la nivelul primului eșalon. Astăzi abordăm doar una dintre perspective, cea legată de evoluția cotelor de piață ale jucătorilor care beneficiază de această regulă în actualul sezon al Ligii 1.

Din vara anului trecut până în prezent, mai mulți tineri jucători talentați au “explodat” în competiție, iar azi vă prezentăm top 10 al celor mai spectaculoase creșteri în valoarea cotelor de piață, potrivit transfermarkt.com!

Bogdan Racovițan (Botoșani / Rakow Chzestochowa)

Fundașul lansat de FC Botoșani a ajuns de la 25.000 de euro cotă în vara anului trecut, la 650.000 de euro în prezent, o creștere fantastică de 2.500%! Internaționalul U21, remarcat și de fostul selecționer de la seniori, Mirel Rădoi, a ajuns recent în prima ligă poloneză tocmai în urma prestațiilor sale deosebite.

Ianis Stoica (FCSB)

Cota atacantului a crescut cu 850.000 de euro, adică 325% față de iulie 2021! Cu 6 goluri și 4 pase de gol în campionat, plus 2 goluri în Cupa României, Ianis este deja în circuitul naționalei U21 și se anunță un fotbalist care îl va depăși pe tatăl său, fundașul tricolor Pompiliu Stoica!

Jovan Markovic (Universitatea Craiova)

Creștere de 200% pentru vârful care a debutat și la naționala de seniori a României, în mandatul lui Mirel Rădoi. Cele 7 goluri și o pasă de gol i-au mărit cu 600.000 de euro cota de piață, iar perspectivele sunt foarte promițătoare pentru tricolorul născut în Serbia, la Belgrad.

David Miculescu (UTA Arad)

Ultimul produs de mare talent al arădenilor este deja dorit intens atât în Liga 1, cât și în străinătate. Cota i-a crescut cu 700.000 de euro, adică 180%, iar internaționalul U21 cu 7 goluri înscrise până acum calcă serios pe urmele lui Dennis Man, alt tânăr jucător de talent promovat de UTA.

Mihai Popa (FC Voluntari)

Goalkeeper-revelație, cu prestații foarte bune la Astra și transferat ulterior de Voluntari,  este nepotul fostului mare portar al Farului, Gheorghe Popa. Participant și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Mihai are o creștere de 160% a cotei de piață, cu aproximativ 650.000 de euro din vară până acum.

Claudiu Petrila (CFR Cluj)

Unul din cei mai promițători jucători tineri ai campioanei, a contribuit decisiv în acest sezon la menținerea supremației ardelenilor, cu 6 goluri și 3 asisst-uri în campionat. Claudiu a continuat ascensiunea de sezonul trecut și și-a dublat cota de piață, ajungând la 1,1 milioane euro!

Octavian Popescu (FCSB)

Cel mai bine cotat fotbalist din top 10 prezentat de noi, cu 1,9 milioane euro potrivit transfermarkt.com. Cu 6 goluri și 3 pase de gol în Liga 1 până acum, Tavi era deja cotat în vară la 1,2 milioane de euro. Dar a crescut cu încă 700.000, așadar 58%. Și abia a împlinit 19 ani!

Vladimir Screciu (Universitatea Craiova)

Talentul oltenilor și-a redescoperit constanța și forma după seria neagră de accidentări din ultimii ani. E om de bază la Craiova în mandatul lui Reghecampf, cu prestații apreciate, a reintrat în circuitul naționalei U21, iar cota i-a crescut cu 41%, ajungând la 850.000 de euro.

Alex Cîmpanu (Universitatea Craiova)

Al treilea jucător al Universității din top 10, cu 4 goluri și două pase de gol, o cotă de piață amplificată cu 30% față de startul sezonului actual. Alex e jucător al naționalei de tineret, iar cota de piață a trecut peste borna jumătății de milion de euro.

Dragoș Albu (FCU Craiova 1948)

Topul e încheiat de un jucător al unei nou-promovate! Evoluțiile mijlocașului central care s-a format inclusiv în fotbalul olandez i-au adus o creștere a cotei de piață cu 550.000 de euro, tradusă în 22% procente față de cota din iulie 2021. Iar Dragoș a ajuns și la nivelul reprezentativei U21!