Maspex Romania, prin cunoscutul brand Tymbark, va susține echipele naționale de juniori ale României în drumul lor către performanță. Tymbark este noul sponsor al loturilor naționale U15, U16, U17 și U18, cărora le va sta alături pentru ca aceștia să-și îndeplinească visurile și îi va sprijini în drumul lor spre marea performanță.

Tymbark susține fotbalul românesc juvenil încă din 2016, când a lansat, alături de Federația Română de Fotbal, ceea ce avea să devină cea mai mare competiție de fotbal pentru copii, din România: Cupa Tymbark Junior. Fete și băieți din toată țara, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, se întrec în etape succesive pentru a deveni campioni ai competiției. Cupa Tymbark Junior a fost și una dintre primele competiții de anvergură națională care a susținut practicarea fotbalului de către fete. În plus, începând din acest an, prin brandul “Bucovina”, Maspex Romania susține și prima reprezentativă.

”Dezvoltarea celor mai buni juniori din România beneficiază de azi de susținerea financiară a Maspex Romania. Astfel, Maspex Romania devine un partener important în implementarea strategiei tehnice a FRF la nivelul loturilor naționale de juniori. După ce am dezvoltat împreună Cupa Tymbark Junior, competiție la care au participat, la ultima ediție, peste 160.000 de copii, și după susținerea oferită echipei naționale de seniori, Maspex Romania, prin brandul Tymbark, își propune acum să sprijine pregătirea celor mai talentați tineri fotbaliști din țara noastră în drumul lor spre marea performanță”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

”Știm că nu este ușor, că performanța înseamnă multe ore de muncă și multe sacrificii, însă știm la fel de sigur că Tymbark o să fie alături de acești copii ambițioși. Pentru a atinge performanțele la care visează au nevoie de susținere pe toate planurile. Suntem aici pentru ei alături de antrenorii lor, de Federația Română de Fotbal și de toți cei implicați în formarea lor”, a declarat Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.

Despre Maspex Romania

Cu o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă şi un portofoliu vast de produse, compania Maspex Romania este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri dulci şi sărate, apă minerală naturală.

În prezent, Maspex Romania este lider de piaţă în România, pe segmentele JNSD, cappuccino şi ciocolată caldă. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare – Tymbark, Tedi, Ciao, Figo; produse făinoase – pastele Arnos; produse instant – La Festa Cappuccino, HotChocolate La Festa, La Festa 3in1; dulciuri şi snacksuri dulci şi sărate – Salatini, Rollini d’Oro; băuturi energizante – Tiger, apă minerală naturală plată şi carbogazificată – Bucovina, apă minerală naturală plată natural alcalină – Velingrad Alcalia.

Piaţa de desfacere pentru Maspex Romania este reprezentată atât de România, cât şi de țările în care sunt exportate produsele: Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Kosovo, Germania, Spania, Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Belgia, Cipru, Franța.