Ziua de luni a adus startul pregătirilor pentru tinerii juniori care fac parte din lotul ”Tricolor11” Timişoara. Programul acestora din această săptămână continuă azi şi mâine cu vizita medicală

Elevii antrenaţi de Adrian Văsîi şi Cristi Petcu au fost împărţiţi în două serii, o parte fiind programaţi pentru dimineaţa zilei de joi, iar restul pentru vineri. Vizita medicală a celor două grupuri de jucători a fost programată a se desfăşura la Policlinica Sportivă din Timişoara.

Fotbaliştii Centrului de Excelență ”Tricolor11” Timişoara vor continua antrenamentele la baza LPS Banatul până la finalul săptămânii viitoare, pentru ca din 24 ianuarie să plece într-un cantonament de pregătire în Serbia.

Centrul de Excelență ”Tricolor11” Timișoara este al doilea la nivel național, după cel de la Târgu Mureş, din seria de opt pe care Federația Română de Fotbal le va deschide până în 2018 şi a fost inaugurat oficial pe 23 septembrie 2015.

Imagini de la vizita medicală de joi a Tricolor11 Timişoara


Salvează imaginile pentru a le vedea la dimensiunea originală.

SHARE: