Turul sezonului regular al competiţiilor Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17a ajuns la final după disputarea etapei intermediare de la mijlocul acestei săptămâni. Performera primei părţi a sezonului este SC Dinamo Bucureşti, care a reuşit să termine turul pe prima poziţie a clasamentului seriei Est la ambele categorii de vârstă.

Juniorii mari au o medie de cinci goluri pe meci

Echipa pregătită de Florin Bratu a terminat turul neînvinsă, înregistrând doar un singur egal în cele 13 partide disputate, un 0-0 cu Juventus în etapa a doua. Dinamoviştii au terminat en fanfare prima parte a campionatului, după 4-0 cu FC Voluntari, prin golurile marcate de Mihaiu (24), Neicuţescu (35), Nistor (53) şi Codreanu (72).

Cu un total de 67 de goluri marcate, gruparea care îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe sinteticul bazei Ion Ţiriac, are cel mai bun atac din Liga Elitelor U19, cu o medie de 5,15 goluri pe meci. Şi în ceea ce priveşte defensiva stă bine, ocupând locul secund la general, cu doar 10 goluri primite, cu unul mai mult decât liderul seriei Vest, LPS Satu Mare.

Liderul are trei puncte avans în faţa campioanei FC Viitorul, bucureştenii fiind singurii care i-au învins în acest tur. Ultima poziţie a podiumului seriei Est le aparţine celor de la Concordia Chiajna, care au remizat alb în această etapă, cu CS U Craiova.

LIGA ELITELOR U19, SERIA EST: CLASAMENT ŞI REZULTATELE ETAPEI 13

Campioni de toamnă pe linia de sosire

Colegii mai mici ai dinamoviştilor au cucerit titlul neoficial de campioni ai turului profitând de pasul greşit făcut de liderul, la golaveraj, CS U Craiova. Oltenii au fost învinşi de Concordia Chiajna la limită, scor 1-0 şi au fost depăşiţi în clasament de juniorii pregătiţi de Sorin Bucuroaia, care au remizat alb cu FC Voluntari.

Dinamoviştii au un punct avans înaintea derby-ului cu gruparea din Bănie, programat a se disputa duminică, de la ora 14:00, pe sinteticul bazei Ion Ţiriac din Capitală. În tur, bucureştenii s-au impus la Craiova cu 3-2, după ce au condus cu 1-0 şi 2-1. Ultima poziţie a podiumului este ocupată de FC Viitorul, care se află la un punct de craioveni şi la două de lider. De menţionat, că în această dimineaţă s-a disputat un meci în devans, contând pentru prima etapă a returului, Academia Farul impunându-se la Iaşi, în faţa celor de la CSM Poli, scor 2-0

LIGA ELITELOR U17, SERIA EST: CLASAMENT ŞI REZULTATELE ETAPEI 13

LPS Satu Mare a câştigat turul la golaveraj

Două echipe au terminat prima parte a sezonului regular al seriei Vest din Liga Elitelor U19 cu acelaşi număr de puncte, 30, după zece victorii şi două eşecuri, în această serie evoluând doar 13 echipe. Dacă ACS Poli Timişoara a confirmat anul acesta că este una dintre pretendentele la calificarea în semifinalele competiţiei, obiectiv ratat în sezonul precedent în chiar ultima etapă a sezonului regular, în schimb LPS Satu Mare a fost surpriza seriei, în condiţiile în care este o echipă nou-promovată.

Sătmărenii au terminat turul pe primul loc la golaveraj, având însă şi o victorie în meciul direct, 4-0, fiind primii care i-au învins pe timişoreni în acest sezon. Podiumul Vestului este completat de UTA Bătrâna Doamnă, aflată la două puncte distanţă, arădenii fiind câştigătorii ediţiei inaugurale a Cupei României U19, după 3-2 în finala cu ACS Poli.

LIGA ELITELOR U19, SERIA VEST: CLASAMENT ŞI REZULTATELE ETAPEI 13

FC Ardealul, cea mai bună ofensivă la U17

Medaliata cu bronz a ediţiei inaugurale a competiţiei Liga Elitelor U17 a terminat turul în fotoliul de lider al seriei Vest, după un parcurs cu 12 victorii şi doar un eşec. Clujenii au cel mai bun atac din ambele serii, cu un total de 52 de goluri marcate, cu o medie de 4 goluri pe meci. Singurii care i-au învins în acest sezon au fost arădenii de la UTA Bătrâna Doamnă, care ocupă locul secund, având două puncte în minus.

Pe locurile 3 şi 4 se află Tricolor11 Timişoara şi AFK Csikszereda, ambele cu câte 31 de puncte, echipa de pe Bega având o diferenţă de golaveraj cu un gol în plus. Competiţia va continua cu primele trei etape din retur, după care va intra în vacanţa de iarnă.

LIGA ELITELOR U17, SERIA EST: CLASAMENT ŞI REZULTATELE ETAPEI 13

SHARE: