Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 Casa Pariurilor o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre pentru runda cu numărul 27:

11 meciuri consecutive fără victorie în deplasare a adunat Dacia Unirea Brăila. Brăilenii nu au mai câştigat un meci din postura de oaspeţi din 23 august anul trecut, atunci când au învins cu 4-3 pe Luceafărul Oradea

1 an, nouă luni şi 27 zile au trecut de la ultimul meci în care a evoluat în Liga 2 un jucător olandez. Calvin Valies, care a debutat sâmbătă în tricoul Luceafărului, a fost precedat de Bilal El Abdouni, fost jucător la Metalul Reşiţa în play-out-ul seriei a doua din sezonul 2015-2016 al eşalonului secund. Ultimul meci jucat în România de El Abdouni a fost cel din 4 iunie 2016, un 0-3 cu CSM Râmnicu Vâlcea

2178 de zile i-au trebuit lui Alexandru Neacşa pentru a marca din nou în eşalonul secund. Actualul jucător al Luceafărului, care a marcat sâmbătă în poarta Academicii Clinceni, nu a mai punctat în eşalonul secund din 13 aprilie 2012, atunci când a reuşit golul egalizator pentru Gaz Metan Severin în remiza cu FC Timişoara, scor 1-1

26 etape a fost integralist Robert Geantă de la Metaloglobus, fiind singurul portar folosit de gruparea bucureşteană în actualul sezon. Cele cinci goluri din eşecul cu ASU Poli l-au scos în premieră din primul "11", locul său fiind luat de Ilie Burci, un jucător împrumutat în pauza de iarnă de la Dinamo, după ce în tur a evoluat la Atletic Bradu

540 de minute fără gol primit pe teren propriu are în acest moment AFC Hermannstadt. Sibienii nu au mai primit gol din minutul 90 al meciului cu Dacia Unirea Brăila din turul campionatului, disputat pe 22 octombrie 2017

43 de săptămâni şi o zi au trecut de când UTA nu a mai avut în teren un jucător italian. Dacă pe 3 iunie anul trecut, atacantul Piccioni a evoluat în tricoul grupării arădene pentru ultima dată în Liga 2 (n.a. - el a mai jucat în manşa retur a barajului de promovare), în actuala rundă a debutat la UTA mijlocaşul Sorato, transferat în această primăvară

161 de zile a durat invincibilitatea pe teren propriu a celor de la Academica Clinceni. Ultimul eşec suferit pe arena proprie a datat din 21 octombrie anul trecut, atunci când Chindia a câştigat cu 2-0

SHARE: