Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 Casa Pariurilor o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre pentru runda cu numărul 24:

16 goluri are în acest sezon Mediop Ndiaye (foto) de la Ripensia, fiind lider solitar în clasamentul golgheterilor, după dubla în poarta Daciei Unirea. El deţine şi un record inedit al actualei ediţii de campionat, înscriind doar în meciurile de pe teren propriu, fiind cel mai bun marcator la acest capitol. Datorită acestei performanţe a lui Ndiaye, Ripensia este echipa, din eşalonul secund, cu cel mai bun atac pe teren propriu

23 de runde au fost necesare să se dispute pentru ca o etapă să se termine cu gol marcat de către oaspeţi în toate meciurile (fără a lua în calcul partidele în care una dintre echipe s-a retras sau a fost exclusă din competiţie). Cu excepţia meciurilor de pe stadionul Ştiinţa din Timişoara şi Luceafărul din Sânmartin, în care oaspeţii au marcat de două ori, în rest echipele vizitatoare au marcat câte o dată

8 penalty-uri a transformat Valentin Alexandru în acest sezon, fiind cel mai bun marcator din lovituri de la 11 metri, podiumul acestui inedit top fiind completat de Mugurel Dedu (CS Afumaţi) şi Costel Roşu (ex-Dacia Unirea), ambii cu câte 5 goluri din penalty

18 ani, 5 luni şi 24 de zile este vârsta la care a debutat Mario Contra în poarta Ripensiei, fiind cel mai tânăr portar care a apărat în 2018 într-un meci din Liga 2 Casa Pariurilor. Portarul timişorenilor a apărat în tur în Liga 3, la ACS Ghiroda, acolo unde a fost titular în 10 meciuri

1 singur jucător a reuşit să vadă cartonaşul roşu în tricoul a două echipe diferite. Este vorba de Florin Ilie, care a fost eliminat de pe teren atât când a evoluat pentru ASA 2013 Târgu Mureş, cât şi la primul său meci sub culorile celor de la CS Mioveni. Tot cu două eliminări figurează Leonard Dobre (Sportul Snagov), Mădălin Martin (Metaloglobus) şi Ioan Mera (ASU Poli), însă aceştia au văzut ambele cartonaşe în tricoul aceleiaşi echipe

9 ani, 9 luni şi 17 zile au trecut de la ultimul meci în care Daniel Oroş a evoluat în eşalonul secund. Este vorba de meciul dintre FC Braşov şi Dunărea Giurgiu din 21 mai 2008, câştigat de echipa de sub Tâmpa cu 4-1 şi în care Oroş a fost integralist

2 meciuri la rând a fost sancţionată Dunărea Călăraşi cu lovitură de pedeapsă ca urmare a unor intervenţii ale lui Tomozei. Dacă în runda precedentă Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt) a ratat de la punctul cu var, în schimb Mugurel Dedu (CS Afumaţi) a marcat fără emoţii

SHARE: