Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 Casa Pariurilor o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre pentru runda cu numărul 32:

3 lovituri de la 11 metri au ratat cei de la Ştiinţa Miroslava în meciurile jucate în luna aprilie. Ultima dintre ele a fost consemnată în meciul cu AFC UTA Arad din această rundă, în care Alexandru Marin (foto) a trimis peste poarta adversă. Primele două ratări au fost bifate în meciul cu CS Afumaţi, din etapa a 29-a, atunci când Taciuc şi Buhăcianu nu l-au putut învinge pe Marinescu

175 de zile au trecut de când Metaloglobus nu a mai reuşit să câştige pe teren un meci în deplasare. Bucureştenii nu au mai învins din 4 noiembrie anul trecut, atunci când au dispus cu 1-0 de CS Mioveni, dar şi-au trecut în cont două victorii la "masa verde", cu Olimpia şi ASA 2013

6 goluri primite pe teren propriu este noul record negativ al brăilenilor, după 0-6 cu Hermannstadt. Precedentul record a fost de cinci goluri, stabilit pe 20 mai anul trecut, într-un 1-5 cu CS Afumaţi

4 egaluri consecutive, toate cu 1-1, au adunat cei de la Pandurii în meciurile jucate pe teren. După 1-1 cu Baloteşti, au urmat cele cu UTA Arad, Sportul Snagov (toate trei acasă) şi acum cu ASU Poli (în deplasare). Înaintea celui cu gruparea arădeană s-a intercalat şi o victorie la "masa verde" cu Olimpia Satu Mare

2352 de zile au trecut de la ultimul gol marcat de Alexandru Curtean într-un meci de campionat din eşalonul secund. Înaintea reuşitei din această etapă, Curtean a mai înscris pe 19 noiembrie 2011, în poarta celor de la Arieşul Turda, atunci când a evoluat pentru Politehnica Timişoara

1 an şi 3 zile a durat absenţa din primul 11 a lui Cornel Dinu de la Chindia, acesta revenind în formula de start în meciul cu Academica Clinceni. Fundaşul dâmboviţenilor a evoluat ultima dată într-un meci de campionat în 26 aprilie 2017, în victoria cu 2-1 din partida cu Luceafărul Oradea

36 de partide de campionat i-au trebuit lui Ioan Mera pentru a marca primul său gol pentru ASU Poli Timişoara. Sosit la gruparea timişoreană în ianuarie 2017, căpitanul timişorenilor a înscris singurul gol al echipei sale din egalul cu Pandurii, scor 1-1

SHARE: