Ultimele două meciuri ale rundei cu numărul 24 s-au disputat duminică, atunci când Ripensia a primit vizita Daciei Unirea, iar viceliderul s-a deplasat la Şiria, pentru a da piept cu AFC UTA Arad. Partida de pe "Ciarda Roşie" a fost prima a zilei, cu câte un gol marcat de fiecare echipă încă din prima repriză. Dacă pentru gazde a punctat golgheterul Ndiaye, brăilenii au restabilit egalitatea prin mezinul Banyoi, aflat la al treilea gol marcat la 18 ani neîmpliniţi.

Grava accidentare a lui Munteanu i-a adus debutul lui Contra

Din păcate, prima repriză a avut parte şi de un moment nedorit, titularul buturilor timişorene, Dalin Munteanu, suferind o accidentare gravă după ce a ieşit să boxeze o minge şi a aterizat greşit pe piciorul stâng. A fost necesară schimbarea sa, portarul Ripensiei fiind transportat de urgenţă la spital, acolo unde a primit un verdict crunt: ruptură de ligamente şi sezon încheiat.

Accidentarea lui Munteanu l-a obligat pe Paul Codrea să îl bage în teren pe juniorul Mario Contra, aflat la primul meci oficial pentru Ripensia, după transferul său din această iarnă, când a fost adus sub formă de împrumut de la ACS Poli. Tânărul portar al timişorenilor a avut parte de un debut cu dreptul, reuşind să termine meciul fără gol primit.

Nu la fel de norocos a fost portarul oaspeţilor, care a trebuit să mai scoată încă o dată mingea din poartă, după un penalty transformat după 68 de minute de joc de acelaşi Ndiaye, scorul final al meciului fiind 2-1 pentru Ripensia.

Sibienii, neînvinşi de 19 meciuri, dar fără victorie de trei

Al doilea meci al zilei, început la oră distanţă de cel de la Timişoara, a fost cel dintre AFC UTA şi Hermannstadt. Oaspeţii aveau nevoie de o victorie pentru a rămâne în plasa liderului, care a învins în această etapă pe CS Afumaţi cu 2-1. Însă primii care au marcat au fost arădenii, prin căpitanul Curtuiuş, dar bucuria a acestora a durat puţin mai mult de un sfert de oră, când Bogdan Rusu a restabilit egalitatea.

Până la fluierul de final al întâlnirii, tabela nu s-a mai modificat, iar acest lucru a însemnat două puncte preţioase pierdute de AFC Hermannstadt. Dunărea Călăraşi s-a îndepărtat acum la trei puncte de gruparea sibiană şi la şapte de ocupanta ultimului loc de pe podium, Chindia, care a remizat la rândul ei tot la 1, dar cu Foresta.

Pentru AFC Hermannstadt a fost al 19-lea meci fără înfrângere, dar şi al treilea egal consecutiv, gruparea sibiană reuşind ultima victorie pe 3 decembrie anul trecut, când a trecut cu 3-0 de CS Baloteşti, în deplasare.

Iată rezultatele etapei, golgheterii şi clasamentul general:

10.03.2018, ora 11:00

Luceafărul Oradea - Fotbal Club Argeş 3-2 (1-2)
Vlad Rusu (37 - pen., 87), Alexandru Dulca (90) / Vasile Buhăescu (3), Daniel Oroş (28 - aut.)

Foresta Suceava - Chindia Târgovişte 1-1 (0-0)
Marius Matei (90+4 - pen.) / Daniel Florea (52)

Ştiinţa Miroslava - Metaloglobus Bucureşti 1-1 (1-0)
Alexandru Marin (4) / Mihai Bilciurescu (58)

Pandurii Târgu Jiu - CS Mioveni 2-1 (1-1)
Cosmin Ionică (10), George Tudoran (64) / Roberto Ayza (4)

10.03.2018, ora 12:30

ASU Politehnica Timişoara - Academica Clinceni 2-2 (1-1)
Deian Sorescu (6, 70 - pen.) / Paul Paţurcă (31), Bogdan Barbu (80 - pen.)

Dunărea Călăraşi - CS Afumaţi 2-1 (1-1)
Valentin Alexandru (45+2 - pen.), Călin Cristea (78) / Mugurel Dedu (6 - pen.)

11.03.2018, ora 11:00

Ripensia Timişoara - Dacia Unirea Brăila 2-1 (1-1)
Mediop Ndiaye (7, 68 - pen.) / Andrei Banyoi (25)

11.03.2018, ora 12:00

AFC UTA Arad - AFC Hermannstadt 1-1 (1-1)
Marius Curtuiuş (7) / Bogdan Rusu (24)

Sportul Snagov - ASA 2013 Târgu Mureş 3-0
Oaspeţii au fost dezafiliaţi prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

Olimpia Satu Mare - CS Baloteşti 0-3
Gazdele au fost sancţionate cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică

CLASAMENTUL GOLGETERILOR

16 goluri (1 - pen.):  Mediop Ndiaye (Ripensia)
15 goluri (2 - pen.):  
Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt)
15 goluri (8 - pen.):  
Valentin Alexandru (Dunărea)
14 goluri (2 - pen.):  Vlad Rusu (Luceafărul)
11 goluri: Cosmin Sîrbu (ASA 2013)
11 goluri (4 - pen.):  Marius Matei (Foresta/Luceafărul)
10 goluri (1 - pen.):  
Cosmin Năstăsie (CS Mioveni)
10 goluri (3 - pen.):  Cristian Cherchez (Chindia)
9 goluri (3 - pen.):  Georgian Honciu (Chindia)
9 goluri (5 - pen.): Mugurel Dedu (CS Afumaţi)
8 goluri: Olivier Lusamba (ASU Poli/Olimpia), Alexandru Marin (Miroslava), Eugen Nica (Baloteşti)
8 goluri (1 - pen.): Ionuţ Năstăsie (Fotbal Club Argeş), Alexandru Pop (Dacia Unirea/Dunărea)
8 goluri (2 - pen.): Bogdan Barbu, Marian Constantinescu (ambii Academica), Sorin Frunză (Dacia Unirea)
8 goluri (5 - pen.):  Costel Roşu (Dacia Unirea)
7 goluri: Bogdan Dănăricu (Pandurii), Gabriel Dodoi (Pandurii), Andrei Dumiter (Ripensia), Daniel Florea (Chindia/AFC UTA), Liviu Mihai (Chindia)
7 goluri (1 - pen.):
Valentin Ghenovici (Metaloglobus), Deian Sorescu (ASU Poli)
6 goluri: Alexandru Bădăuţă (Ripensia/ASU Poli), Marius Curtuiuş (AFC UTA), Paul Iacob (Dunărea/ASA 2013), Ionuţ Rădescu (Mioveni)
6 goluri (4 - pen.): Ciprian Rus (Dunărea/Pandurii)
5 goluri: Silviu Pană (Dunărea), Adrian Popa (Ripensia), Wilhem Renquin (Foresta)
5 goluri (1 - pen.):  Claudiu Codoban (Luceafărul), Vasile Pop (Luceafărul/Olimpia)
4 goluri: Olimpiu Bucur (Dacia Unirea), Valentin Buhăcianu (Miroslava), Vasile Buhăescu, Andrei Nilă (ambii Fotbal Club Argeş), Robert Candrea (ASA 2013), Răzvan Dâlbea (AFC Hermannstadt), Marian Drăghiceanu, Missi Mezu (ambii Dunărea), Eduard Florescu (CS Mioveni), Andrei Hergheligiu (AFC Hermannstadt/Luceafărul), Mihai Neicuţescu (Chindia)
4 goluri (1 - pen.):  Roberto Ayza (CS Mioveni), Cristian Bustea (Sportul Snagov), Alexandru Taciuc (Miroslava), Adrian Ungureanu (Ripensia)
4 goluri (2 - pen.):  Cătălin Hlistei (AFC UTA)
3 goluri: Andrei Antohi (Luceafărul), Andrei Banyoi (Dacia Unirea), Claudiu Borţoneanu (Sportul Snagov), Andrei Blejdea, Ciprian Gliga, Mihai Ion (toţi Academica), Robert Grecu (Fotbal Club Argeş), Adrian Hurdubei (Baloteşti), Sergiu Jurj (Chindia/Olimpia), Baudouin Kanda, Bogdan Manole, Valentin Munteanu (toţi Dunărea), Raul Krausz, Ionuţ Plămadă, Carol Taub (toţi ASU Poli), Rafael Licu (Chindia/ASA 2013), Claudiu Matiş (Ripensia), Mădălin Martin (Fotbal Club Argeş/Metaloglobus), Cosmin Mihai (Baloteşti/Dacia Unirea), Cosmin Neagu, Petrişor Petrescu, Ionuţ Stoica (toţi Hermannstadt), Robert Roşoagă (CS Mioveni/Dacia Unirea), Crinel Stoica (Chindia), Alexandru Stoica (Dunărea/ASA 2013), Vlad Tudorache (CS Afumaţi)
3 goluri (1 - pen.): Robert Băjan (Pandurii/ASA 2013), Andrei Cerlincă (Foresta), Cristian Neguţ (Chindia), Cornel Predescu (ASU Poli)
3 goluri (2 - pen.): Ovidiu Tăcuţanu (Miroslava)

SHARE: