Runda a 25-a s-a încheiat luni seara cu al treilea egal al etapei, după ce CS Mioveni şi ASU Poli Timişoara au remizat la 1. Deşi şi în Argeş a nins duminică din abundenţă, organizatorii s-au mişcat cum trebuie şi au deszăpezit complet suprafaţa de joc pînă la ora începerii partidei, astfel că meciul s-a desfăşurat pe un teren impecabil.

Meciul de la Mioveni a avut două reprize diferite, prima aparţinând gazdelor şi a doua oaspeţilor. De altfel şi golurile au fost împărţite parcă în funcţie de iniţiativa fiecărei echipei, argeşenii deschizând scorul în finalul primei părţi, iar timişorenii egalând în finalul celei de-a doua reprize.

După câteva ocazii ratate prin Ayza şi Florescu, gazdele au deschis scorul din penalty, după brazilianul argeşenilor a fost faultat de Giuricici în careu, iar Năstăsie a transformat lovitura de pedeapsă. Repriza s-a încheiat cu prima ocazie a oaspeţilor, o bară a lui Plămadă, care a trimis spre poartă  din interiorul careului fără preluare.

În repriza secundă, echipa timişoreană a forţat egalarea şi a obţinut-o pe final, în minutul 81, atunci când Plămadă a şutat frumos de la marginea careului pe colţul portarului. Până la final, acelaşi Plămadă a mai avut o ocazie, dar portarul Croitoru a respins in extremis şutul periculos al atacantului, în timp ce Florescu a şutat slab de la 20 de metri din poziţie bună la ultima fază a partidei.

"Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, dar nu am ştiut să gestionărm rezultatul, n-am reuşit să ţinem de scor. Pe lângă gol, Timişoara a prins curaj pe final şi a mai avut ocazii. Băieţii au simţit că avem nevoie de victorie, dar nu am putut închide jocul" a comentat după meci Laurenţiu Roşu, antrenorul Mioveniului

"Meciul a avut două reprize diferite. În repriza secundă s-a făcut ce s-a cerut dinainte de joc. Este un rezultat echitabil, după ce prima repriză a fost a gazdelor. Dacă începeam jocul cum l-am terminat, cu siguranţă scoteam mai mult. Condiţiile de joc au fost extraordinar de bune. Terenul a fost uimitor"
a declarat Antonio Foale, antrenorul interimar al acestora, după despărţirea de Bogdan Andone.

Iată rezultatele finale, marcatorii şi clasamentul general după 25 de etape

17.03.2018, ora 11:00

CS Baloteşti - AFC UTA Arad 2-2 (1-0)
Claudiu Herea (20 - pen.), Ovidiu Herea (65) / Mihai Roşca (57), Cătălin Hlistei (82)

Academica Clinceni - Ştiinţa Miroslava 0-0

Metaloglobus Bucureşti - Foresta Suceava 2-1 (1-0)
Valentin Ghenovici (42), Andrei Voican (65) / Andrei Cerlincă (72 - pen.)

Fotbal Club Argeş - Ripensia Timişoara 2-1 (2-0)
Raul Costin (31), Vasile Buhăescu (33) / Mediop Ndiaye (64)

17.03.2018, ora 12:00

Dunărea Călăraşi - Sportul Snagov 2-0 (1-0)
Cristian Puşcaş (12), Valentin Munteanu (90+3)

18.03.2018, ora 12:00

AFC Hermannstadt - Pandurii Târgu Jiu 1-0 (0-0)
Bogdan Rusu (50)

18.03.2018, ora 13:00

Chindia Târgovişte - Luceafărul Oradea 2-1 (0-0)
Liviu Mihai (75), Cristian Neguţ (84) / Vlad Rusu (48 - pen.)

19.03.2018, ora 18:00

CS Mioveni - ASU Politehnica Timişoara 1-1 (1-0)
Cosmin Năstăsie (38 - pen.) / Ionuţ Plămadă (81)

Dacia Unirea Brăila - ASA 2013 Târgu Mureş 3-0
Oaspeţii au fost dezafiliaţi prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

CS Afumaţi - Olimpia Satu Mare 3-0
Oaspeţii au fost sancţionaţi cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică

CLASAMENTUL GOLGETERILOR

17 goluri (1 - pen.):  Mediop Ndiaye (Ripensia)
16 goluri (2 - pen.):  
Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt)
15 goluri (3 - pen.):  Vlad Rusu (Luceafărul)
15 goluri (8 - pen.):  
Valentin Alexandru (Dunărea)
11 goluri: Cosmin Sîrbu (ASA 2013)
11 goluri (2 - pen.):  Cosmin Năstăsie (CS Mioveni)
11 goluri (4 - pen.):  Marius Matei (Foresta/Luceafărul)
10 goluri (3 - pen.):  Cristian Cherchez (Chindia)
9 goluri (3 - pen.):  Georgian Honciu (Chindia)
9 goluri (5 - pen.): Mugurel Dedu (CS Afumaţi)
8 goluri: Olivier Lusamba (ASU Poli/Olimpia), Alexandru Marin (Miroslava), Liviu Mihai (Chindia), Eugen Nica (Baloteşti)
8 goluri (1 - pen.): Valentin Ghenovici (Metaloglobus), Ionuţ Năstăsie (Fotbal Club Argeş), Alexandru Pop (Dacia Unirea/Dunărea)
8 goluri (2 - pen.): Bogdan Barbu, Marian Constantinescu (ambii Academica), Sorin Frunză (Dacia Unirea)
8 goluri (5 - pen.):  Costel Roşu (Dacia Unirea)
7 goluri: Bogdan Dănăricu (Pandurii), Gabriel Dodoi (Pandurii), Andrei Dumiter (Ripensia), Daniel Florea (Chindia/AFC UTA)
7 goluri (1 - pen.):
Deian Sorescu (ASU Poli)
6 goluri: Alexandru Bădăuţă (Ripensia/ASU Poli), Marius Curtuiuş (AFC UTA), Paul Iacob (Dunărea/ASA 2013), Ionuţ Rădescu (Mioveni)
6 goluri (4 - pen.): Ciprian Rus (Dunărea/Pandurii)
5 goluri: Vasile Buhăescu (Fotbal Club Argeş), Silviu Pană (Dunărea), Adrian Popa (Ripensia), Wilhem Renquin (Foresta)
5 goluri (1 - pen.):  Claudiu Codoban (Luceafărul), Vasile Pop (Luceafărul/Olimpia)
5 goluri (2 - pen.):  Cătălin Hlistei (AFC UTA)
4 goluri: Olimpiu Bucur (Dacia Unirea), Valentin Buhăcianu (Miroslava), Robert Candrea (ASA 2013), Răzvan Dâlbea (AFC Hermannstadt), Marian Drăghiceanu, Missi Mezu, Valentin Munteanu (toţi Dunărea), Eduard Florescu (CS Mioveni), Andrei Nilă (Fotbal Club Argeş), Andrei Hergheligiu (AFC Hermannstadt/Luceafărul), Mihai Neicuţescu (Chindia), Ionuţ Plămadă (ASU Poli)
4 goluri (1 - pen.):  Roberto Ayza (CS Mioveni), Cristian Bustea (Sportul Snagov), Cristian Neguţ (Chindia), Alexandru Taciuc (Miroslava), Adrian Ungureanu (Ripensia)
4 goluri (2 - pen.): Andrei Cerlincă (Foresta)
3 goluri: Andrei Antohi (Luceafărul), Andrei Banyoi (Dacia Unirea), Andrei Blejdea, Ciprian Gliga, Mihai Ion (toţi Academica), Raul Costin, Robert Grecu (ambii Fotbal Club Argeş), Adrian Hurdubei (Baloteşti), Sergiu Jurj (Chindia/Olimpia), Baudouin Kanda, Bogdan Manole, Cristian Puşcaş (toţi Dunărea), Raul Krausz, Carol Taub (ambii ASU Poli), Rafael Licu (Chindia/ASA 2013), Claudiu Matiş (Ripensia), Mădălin Martin (Fotbal Club Argeş/Metaloglobus), Cosmin Mihai (Baloteşti/Dacia Unirea), Cosmin Neagu, Petrişor Petrescu, Ionuţ Stoica (toţi Hermannstadt), Robert Roşoagă (CS Mioveni/Dacia Unirea), Crinel Stoica (Chindia), Alexandru Stoica (Dunărea/ASA 2013), Vlad Tudorache (CS Afumaţi)
3 goluri (1 - pen.): Robert Băjan (Pandurii/ASA 2013), Cornel Predescu (ASU Poli)
3 goluri (2 - pen.): Ovidiu Tăcuţanu (Miroslava)

SHARE: