Fostul antrenor al FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara (ultimele echipe de Liga I antrenate de el), Leo Grozavu, va conduce Petrolul în eşalonul secund.  După ce, ieri, Romulus Ciobanu şi-a reziliat contractul, s-a confirmat că Leo Grozavu va fi noul antrenor al galben-albaştrilor, tehnicianul în vârstă de 50 de ani urmând să conducă primul antrenament pe 20 iunie, când este programată reunirea lotului.

Ca jucător acesta a evoluat de-a lungul carierei sale la Relonul Săvinești (1986–1987), FC Baia Mare (1988–1992), Dinamo București (1992–1998), Ceahlăul Piatra-Neamț (1998–2000; 2002–2003), dar și în Germania, la FC Saarbrücken (2000 și 2002). El a fost selecționat, de asemenea, de două ori la naționala de fotbal a României (1994).

Ca antrenor, Leo Grozavu s-a aflat pe banca echipelor FC Zalău (2003-2005), Universitatea Cluj (2005-2006), FC Minerul Baia Mare (2007), FC Botoșani (2007-2008; 2014-2015; 2016-2017), CSMS Iași (2011), Luceafărul Oradea (2011-2012), Gaz Metan Mediaș (2015-2016) şi Poli Timişoara (2018)

SHARE: