Runda cu numărul 30 s-a disputat pe durata a trei zile, de vineri până duminică, debutând cu victoriile celor de la Hermannstadt şi Dacia Unirea. Sâmbătă, gazdele şi oaspeţii au bifat câte două victorii, un meci fiind terminat la egalitate, cel dintre Pandurii şi UTA Arad, scor 1-1, după ce arădenii au condus prin golul lui Buia şi au fost egalaţi prin penalty-ul transformat de Băjan.

Victorii ale gazdelor s-au consemnat la Sânmartin şi Piteşti, ambele la trei goluri diferenţă. Luceafărul a trecut cu 4-1 de CS Baloteşti, după ce golgheterul Vlad Rusu a reuşit o "dublă" şi a fost completat de Dulca şi Ţegle, în timp ce Cosmin Mihai a marcat golul de onoare. Pe "Nicolae Dobrin", gazdele au învins cu 3-0 pe Metaloglobus, prin reuşitele lui Năstăsie, şi el cu o "dublă" şi Nilă.

Oaspeţii au plecat cu toate punctele de la Suceava şi Uricani, atât CS Afumaţi, cât şi Dunărea Călăraşi impunându-se cu acelaşi scor, 1-0. Dacă ilfovenii au marcat unicul gol al meciului în prima repriză, prin Zaharia, în schimb liderul a punctat la mijlocul reprizei secunde, prin Cristi Puşcaş.

Ultimul meci al rundei s-a disputat duminică la Ştefăneşti de Jos, acolo unde Sportul Snagov a primit vizita celor de la Chindia. Toate golurile întâlnirii au fost marcate de târgovişteni, însă unul dintre ele a fost în propria poartă. Cherchez (foto, nr.13, în dreapta) a deschis scorul, apoi Acasandrei a restabilit egalitatea după o deviere nefericită în propria poartă. Ultima reuşită a partidei a fost consemnată după 19 minute de joc, prin Neguţ, oaspeţii terminând partida cu un om mai puţin după eliminarea căpitanului Cherchez, în minutul 67.

Iată rezultatele etapei, clasamentul golgheterilor şi cel general:

20.04.2018, ora 17:00

AFC Ripensia Timişoara - AFC Hermannstadt 0-1 (0-0)
Bogdan Rusu (69)

ACS Dacia Unirea Brăila - FC Academica Clinceni 5-2 (2-2)
Marius Dima (18), Alexandru Pop (25), Alin Manea (62), Andrei Banyoi (72, 90+2) / Tiberiu Petriş (4), Florin Achim (8)

21.04.2018, ora 11:00

CS Pandurii Târgu Jiu - AFC UTA Arad 1-1 (0-1)
Robert Băjan (68 - pen.) / Darius Buia (18)

CS Luceafărul Oradea - CS Baloteşti 4-1 (2-0)
Vlad Rusu (22, 67), Alexandru Dulca (31), Alin Ţegle (51) / Cosmin Mihai (62)

ACS Foresta Suceava - CS Afumaţi 0-1 (0-1)
Alin Zaharia (24)

CS Ştiinţa Miroslava - AFC Dunărea 2005 Călăraşi 0-1 (0-0)
Cristian Puşcaş (67)

21.04.2018, ora 12:00

Fotbal Club Argeş - FC Metaloglobus Bucureşti 3-0 (1-0)
Ionuţ Năstăsie (31 - pen., 73), Andrei Nilă (83)

22.04.2018, ora 15:00

Sportul Snagov - AFC Chindia Târgovişte 1-2 (1-2)
Lucian Acasandrei (15 - aut.) / Cristian Cherchez (2), Cristian Neguţ (19)

ASA 2013 Târgu Mureş - CS Mioveni 0-3
Gazdele au fost dezafiliate prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

ASU Politehnica Timişoara - Olimpia 2010 Satu Mare 3-0
Oaspeţii au fost sancţionaţi cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică

CLASAMENTUL GOLGHETERILOR

20 goluri (8 - pen.):  Valentin Alexandru (Dunărea)
18 goluri (1 - pen.):  Mediop Ndiaye (Ripensia)
18 goluri (4 - pen.):  Vlad Rusu (Luceafărul)
17 goluri (2 - pen.):  Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt)
13 goluri (4 - pen.):  Cristian Cherchez (Chindia)
13 goluri (5 - pen.):  Marius Matei (Foresta/Luceafărul)
12 goluri (3 - pen.): Ionuţ Năstăsie (Fotbal Club Argeş)
11 goluri: Cosmin Sîrbu (ASA 2013)
11 goluri (1 - pen.): Deian Sorescu (ASU Poli)
11 goluri (2 - pen.):  Cosmin Năstăsie (CS Mioveni)
10 goluri (1 - pen.): Valentin Ghenovici (Metaloglobus), Deian Sorescu (ASU Poli)
10 goluri (4 - pen.):  Bogdan Barbu (Academica)
9 goluri: Andrei Dumiter (Ripensia), Daniel Florea (Chindia/AFC UTA), Alexandru Marin (Miroslava)
9 goluri (1 - pen.): Alexandru Pop (Dacia Unirea/Dunărea)
9 goluri (3 - pen.):  Georgian Honciu (Chindia)
9 goluri (5 - pen.): Mugurel Dedu (CS Afumaţi)
8 goluri: Olivier Lusamba (ASU Poli/Olimpia), Liviu Mihai (Chindia), Eugen Nica (Baloteşti)
8 goluri (1 - pen.): Vasile Buhăescu (Fotbal Club Argeş)
8 goluri (2 - pen.): Marian Constantinescu (Academica), Sorin Frunză (Dacia Unirea)
8 goluri (5 - pen.):  Costel Roşu (Dacia Unirea)
7 goluri: Alexandru Bădăuţă (Ripensia/ASU Poli), Marius Curtuiuş (AFC UTA), Bogdan Dănăricu, Gabriel Dodoi (ambii Pandurii), Valentin Munteanu (Dunărea), Ionuţ Rădescu (Mioveni)
7 goluri (4 - pen.): Ciprian Rus (Dunărea/Pandurii)
6 goluri: Andrei Banyoi (Dacia Unirea), Ştefan Blănaru (Hermannstadt), Paul Iacob (Dunărea/ASA 2013), Adrian Popa (Ripensia)
6 goluri (1 - pen.):  Cristian Neguţ (Chindia), Adrian Ungureanu (Ripensia)
6 goluri (2 - pen.):  Cătălin Hlistei (AFC UTA)
5 goluri: Claudiu Borţoneanu (Sportul Snagov), Valentin Buhăcianu (Miroslava), Răzvan Dâlbea (AFC Hermannstadt), Eduard Florescu (CS Mioveni), Cosmin Mihai (Baloteşti/Dacia Unirea), Andrei Nilă (Fotbal Club Argeş), Silviu Pană (Dunărea), Wilhem Renquin (Foresta)
5 goluri (1 - pen.):  Cristian Bustea (Sportul Snagov), Claudiu Codoban (Luceafărul), Vasile Pop (Luceafărul/Olimpia)
5 goluri (2 - pen.):   Andrei Cerlincă (Foresta)
5 goluri (3 - pen.): Robert Băjan (Pandurii/ASA 2013)
4 goluri: Olimpiu Bucur (Dacia Unirea), Darius Buia (AFC UTA Arad), Robert Candrea (ASA 2013), Raul Costin (Fotbal Club Argeş), Marian Drăghiceanu, Missi Mezu, Cristian Puşcaş (toţi Dunărea), Ciprian Gliga (Academica), Andrei Hergheligiu (AFC Hermannstadt/Luceafărul), Alin Ignea, Ionuţ Plămadă, Carol Taub (toţi ASU Poli), Cosmin Neagu, Petrişor Petrescu (ambii Hermannstadt), Mihai Neicuţescu, Crinel Stoica (ambii Chindia)
4 goluri (1 - pen.):  Roberto Ayza (CS Mioveni), Alexandru Taciuc (Miroslava)
3 goluri: Andrei Antohi, Andrei Tînc (ambii Luceafărul), Răzvan Avram, Robert Buduroi, Vasile Olariu, Răzvan Patriche, Vlad Tudorache, Ştefan Vasile, Alin Zaharia (toţi CS Afumaţi), Marius Dima (Dacia Unirea), Ionuţ Stoica (Hermannstadt), Andrei Blejdea, Mihai Ion, Alexandru Popescu (toţi Academica), Robert Grecu (ambii Fotbal Club Argeş), Claudiu Herea, Ovidiu Herea, Marian Neagu, Adrian Hurdubei (toţi Baloteşti), Raul Krausz (ASU Poli), Alexandru Izmană (Miroslava), Sergiu Jurj (Chindia/Olimpia), Baudouin Kanda, Bogdan Manole (ambii Dunărea), Rafael Licu (Chindia/ASA 2013), Alin Manea (Dacia Unirea/Sportul Snagov), Claudiu Matiş (Ripensia), Mădălin Martin (Fotbal Club Argeş/Metaloglobus), Tiberiu Petriş (Academica/ASA 2013), Robert Roşoagă (CS Mioveni/Dacia Unirea), Alexandru Stoica (Dunărea/ASA 2013)
3 goluri (1 - pen.): Cornel Predescu (ASU Poli)
3 goluri (2 - pen.): Ovidiu Tăcuţanu (Miroslava)

*Notă: în clasamentul golgheterilor figurează doar jucătorii care au marcat de cel puţin trei ori în acest sezon

SHARE: