Sezonul 2017-2018 al eşalonului secund se reia sâmbătă 24 februarie cu şase partide din cadrul etapei a 22-a. Punctele de interes ale zilei sunt duelurile de la Suceava şi Motru, cu implicaţii directe în lupta pentru evitarea retrogradării. Pe stadionul din Areni se vor duela Foresta şi Dacia Unirea Brăila, în timp ce pe stadionul gorjean se vor întâlni Pandurii şi Metaloglobus.

Încă trei străini în curtea Forestei

Cel mai important meci dintre cele două mai sus amintite este derby-ul de la Suceava, între două echipe aflate în acest moment sub linia salvării, pe locurile 17 şi 18, cu un avans de două puncte în favoarea Forestei. Ambele echipe au fost active pe piaţa transferurilor, gazdele transferând opt jucători, iar oaspeţii cu doi mai mult.

Sucevenii au apelat din nou la străini, trei dintre transferurile oficializate la FRF până la ora meciului fiind jucători de peste hotare. Doi dintre aceştia au fost aduşi pentru a întări defensiva, francezul Moussa Konaté, sosit din Bulgaria, de la FC Oborishte Panagyurishte şi moldoveanul Oleg Lupuşor de la Speranţa Nisporeni. Cel de-al treilea stranier este tot un francez, mijlocaşul Loic Kharoubi, care a evoluat în ultimele două sezoane în ligile inferioare din Belgia, la Geant Athois (sezonul 2015-2016) şi RFC Tournai (2016-2017).

Alţi trei fundaşi vor întări defensiva suceveană, în speţă Paul Mateciuc, care a jucat de opt ori în tricoul Miroslavei în prima parte a sezonului, Vlad Opriş, împrumutat de la Juventus, dar care a apărat culorile Baloteştiului în şapte partide din actuala ediţie de campionat şi Constantin Muşea, sosit de la Delta Dobrogea Tulcea. Celelalte două noutăţi sunt în avanposturi, Robert Martin, împrumutat de la Şomuz Fălticeni şi Dan Nedelcu, sosit din liga a patra a judeţului Neamţ, de la retrasa Teiul Poiana Teiului.

Cei opt şi ulterioarele transferuri vor trebui să acopere găurile din lotul Forestei rămase după despărţirile de nouă dintre străinii care au evoluat în primele 21 de runde. Cea mai importantă plecare a fost cea a lui Acolatse, împrumutat în Liga I, la Juventus, o altă pierdere grea fiind cea a lui Masella, ajuns la Aerostar. Dacă Eridson şi-a găsit echipă în Portugalia, la CD Cinfaes, în schimb destinaţiile lui Kimbaloula, Issaga Diallo, Pappoe, Belevschi, Dali-Amar şi Boumina sunt încă necunoscute.

Un marocan şi un albanez pe malul Dunării

Dacia Unirea a încheiat 2017 pe un loc deloc confortabil în clasament, spectrul retrogradării aducând multe nume noi în lotul pentru ultimele 17 etape rămase de disputat. Zece sunt jucătorii care au semnat cu gruparea de pe malul Dunării, patru dintre ei venind sub formă de împrumut.

Cel mai exotic dintre ei este marocanul Ben Abda, ajuns în România de la CA Bizertin, însă el nu va fi singurul străin al echipei, după ce brăilenii au rezolvat şi transferul albanezului Dushkaj de la Avântul Valea Mărului. Accidentarea de ultim moment a lui Ţicrea l-a adus la Brăila pe experimentatul Botaş, care în turul campionatului a evoluat la Voinţa Turnu Măgurele.

Tot din Liga 3 au mai ajuns la gruparea antrenată de Alin Pînzaru alţi cinci jucători, Gîţ de la U Cluj, Vitan de la Sănătatea, Anghelina de la Şirineasa, Nicola de la FCSB 2 şi Sima de la CS U Craiova 2. Ultimii doi au fost aduşi sub formă de împrumut, la fel ca şi Alin Manea de la CS U Craiova, jucător care în prima parte a campionatului a evoluat la Snagov. Lista noutăţilor a fost completată de fundaşul Ţăranu, transferat de la Viitorul Fântânele, ocupanta locului secund din prima ligă a judeţului Constanţa.

Cinci noutăţi, dar multe pierderi grele pentru Pandurii

Un alt derby important pentru subsolul clasamentului va avea loc la Motru, acolo unde Pandurii (locul 19) va primi vizita bucureştenilor de la Metaloglobus (locul 13). Cinci puncte despart cele două echipe, iar o victorie a oaspeţilor ar complica soarta gorjenilor, care nu îşi permit paşi greşiţi în partidele rămase de disputat în acest sezon.

Gruparea pregătită de Adrian Bogoi a pierdut mai mulţi titulari în pauza de iarnă, iar numele noi sunt doar cinci la număr până în acest moment. Dacă Dodoi a fost declarat liber de contract de CNSL, în schimb Ciprian Rus a semnat cu liderul Dunărea Călăraşi, iar Drugă şi Lung au ajuns la Şirineasa. Lista plecărilor îi mai cuprinde pe slovenul Durkovic, pe Bujor şi Homei cu memorii la CNSL şi portarul Jianu, împrumutat la Băleşti.

Noutăţile gorjenilor sunt fundaşii Băjan de la ASA 2013 şi Cristian Munteanu de la Olimpia, mijlocaşul sârb cu cetăţenie maghiară Cenaj şi atacanţii Ionică de la Naţional Sebiş şi Lemac de la U Cluj, ultimul împrumutat. Încă două nume sunt în standby, sârbul Skoric, a cărui carte verde nu a sosit încă şi portarul Moga de la ASA 2013, al cărui memoriu va fi judecat de CSNL de abia săptămâna viitoare.

Opt transferuri şi un antrenor nou pentru Metaloglobus

Adversara de azi a Pandurilor este nou-promovata Metaloglobus, care are din această iarnă un nou tehnician, în persoana lui Alin Chiţa. Lotul bucureştenilor a suferit o serie de modificări importante, atât la capitolul sosiri, cât şi la cel de plecări. Din lot nu mai fac parte Martin, ajuns la Fotbal Club Argeş, Gherghe, semnat de Mioveni, Roman, revenit la Astra, Iordache, împrumutat la Tunari, Ciochină, Ionuţ Marian şi stranierii Belhadj, Nsukami şi Baradji.

Dinamoviştii Burci (21 de ani) şi Gherasim (17 ani), primul sub formă de împrumut, sunt noutăţile dintre buturi, în timp ce defensiva a fost completată cu Agache de la SSC Farul şi Săftescu de la satelitul Concordiei. Linia de mijloc are cele mai multe noutăţi, cu Iulian Roşu, liber de contract în ultima jumătate de an, Ispir de la CS Afumaţi, Szecui de la satelitul FCSB şi Dincă de la Dunărea Călăraşi, ultimii doi sub formă de împrumut. În plus, Alin Chiţa va conta în etapele rămase din acest sezon şi pe atacantul Voican, revenit pe teren după o lungă absenţă.

SHARE: