Ocupanta locului 13 în Liga 2 Casa Pariurilor, la finalul anului 2017, şi-a început pregătirile cu primul antrenament al anului. Antrenorul Adrian Kerezsy (foto jos, alături de noul preşedinte Vespazian Colban) a avut 28 de jucători la dispoziţie, noutăţile fiind portarul Ștefan Târnovanu (CSM Poli Iași), stoperul Andu Moisi (CSM Poli Iași), mijlocașul Sandu Iovu (Sepsi Sf. Gheorghe) și atacantul Cosmin Țapu (CSM Roman).

Pe lângă cei patru şi jucătorii cu care s-a încheiat anul, la reunire au mai fost prezenţi şi şase juniori pe care tehnicianul Ştiinţei îi va testa în următoarea perioadă. Principalele absenţe sunt căpitanul din ultimele runde, Alexandru Taciuc, care a ajuns la CSM Poli Iaşi şi doi învoiţi, Andrei Chindriş şi Horia Crişan.

Opt amicale şi un cantonament în Braşov

Fotbaliştii Ştiinţei se vor pregăti în următoarele zece zile la baza sportivă de la Uricani, iar pe 22 ianuarie vor pleca în cantonament la Tărlungeni, unde vor avea cartierul general până pe 2 februarie. Gruparea ieşeană şi-a stabilit un program cu opt amicale, trei dintre ele urmând a se disputa pe perioada cantonamentului din judeţul Braşov, atunci când se vor duela cu AFC Hărman, AFK Csikszereda şi Precizia Săcele.

Dacă sâmbătă de la ora 11:00 va avea loc un joc-şcoală între jucătorii Ştiinţei, în schimb miercuri va avea loc un meci contra celor de la LPS Iaşi, programat de la aceeaşi oră. După întoarcerea din cantonament, ieşenii vor mai întâlni pe CSM Roman de două ori, acasă şi în deplasare, pe Aerostar - pe stadionul din Uricani şi pe Foresta Suceava - pe stadionul Areni.

Lotul prezent la reunire: Turiță, Țintea, Târnovanu – portari, Ambrosie, Cerneuțanu, Tăcuțanu, Seb. Bucur, Agrigoroaei, Cărăruș, Izmană, Căruță, Săvoaia, Asăvoaei, Ed. Sandu, Corban, Nemțanu, Viorică, Buhăcianu, Al. Marin, Moisi, Țapu, Iovu.


SHARE: