Cu prezenţa la baraj asigurată după eşecul suferit de CS Mioveni la Oradea, UTA Bătrâna Doamnă avea nevoie de victorie pentru a mai putea spera teoretic la promovarea directă de pe locul secund. Cu doar un meci rămas de disputat după această rundă, faţă de două ale celor de la Sepsi, arădenii ar fi revenit pe locul secund, la două puncte în faţa covăsnenilor, numai în cazul unui succes cu CS Baloteşti.

De cine s-au temut, nu au scăpat

Cu un moral ridicat după succesul din derby-ul cu ASU Poli, înaintea meciului de la Şiria, Laurenţiu Roşu a declarat despre ilfoveni că "îl au pe Herea cel mai important jucător pe faza ofensivă, un fotbalist care pune probleme adversarilor. Sunt sigur că vor veni, ca și celelalte echipe, să demonstreze că pot face ceva contra noastră. Trebuie să fim pregătiți și concentrați". Şi tocmai Herea a fost cel care le-a dat dureri de cap arădenilor, înscriind de trei ori în poarta lui Miron, cu menţiunea că ultima sa reuşită a fost anulată pentru o poziţie de ofsaid.

Scorul a fost deschis înainte de pauză, atunci când decarul oaspeţilor a transformat un penalty obţinut de tot de el, pentru ca după aproape un sfert de oră de la reluare acelaşi Herea să înscrie din unghi, după un duel cu Gligor. Speranţele arădenilor au renăscut după un penalty transformat de Adrian Petre, cu cinci minute înainte de terminarea timpului regulamentar, dar egalarea nu a mai venit, deşi la ultima fază a urcat şi portarul Miron în careu şi astfel promovarea directă în Liga I a devenit aproape imposibilă.

Asta deoarece, pentru a promova matematic alături de Juventus, Sepsi mai are acum nevoie doar de un singur punct în cele două partide pe care le mai are de disputat până la finalul sezonului.

Roşu se gândeşte deja la baraj

La finalul meciului, antrenorul Laurențiu Roșu a făcut o caracterizare a celor văzute prin ochii săi și a încercat să dea și o explicație pentru înfrângere. "Veneam după o victorie istorică la Timișoara, a apărut și o relaxare. Am insistat de luni să fim concentrați, fiindcă puteam rămâne în cursa pentru locul 2. Nu s-a întâmplat așa, am făcut o primă repriză slabă, în care nu am putut să construim, să avem ocazii, am ajuns de puține ori la poarta adversă. Am dat peste o echipă foarte motivată, odihnită, după ce au stat etapa trecută. Am făcut o greșeală la primul gol, la acel penalty, iar apoi, când ești condus acasă și ai nevoie de victorie, riști și te trezești surprins pe unele situații. Așa am luat golul doi, dar nu am cedat, am forțat, am marcat o dată, am mai avut ocazii importante, dar nu am reușit să obținem ce ne-am propus. Am riscat și la accidentarea lui Manea, am jucat cu trei vârfuri, am avut ocazii clare, dar nu am putut mai mult. S-a văzut că nu am jucat așa cum au făcut-o la celelalte meciuri. A fost mare euforia după Timișoara, am insistat să nu fie așa", a spus antrenorul „roș-albilor” la finalul disputei de la Șiria.

"Principalul” utist a recunoscut că şansele echipei sale de a promova direct s-au redus simţitor. "E clar că după rezultatele din această etapă vom merge la baraj, trebuie să ne pregătim pentru acele meciuri, să vedem și cu cine vom pica. Nu avem ce face, avem locul 3, ne gândim la ce e de făcut mai departe. De azi înainte e altceva, ne gândim cu cine putem juca și cum putem obține promovarea în prima ligă. Acesta e obiectivul în continuare, mai avem o șansă de a promova, chiar dacă e baraj. Șansele sunt egale. Trebuie să luptăm până la capăt, nu are rost să spun eu acum cu cine mi-aș dori și cu cine nu să jucăm la baraj. Sunt plusuri și minusuri la toate echipele, Chiajna joacă acasă pe sintetic, Timișoara e aici aproape, Pandurii nu e nici ea departe, la Severin, vom vedea ce ne rezervă viitorul.” a declarat Laurenţiu Roşu.

"Ne așteptam la un meci bun, pentru a ieși cu capul sus de pe teren, dar nu pot să spun că ne așteptam la o victorie. Dar, e cu atât mai bine că am obținut cele trei puncte. A contat atitudinea noastră și oboseala UTA-ei. Noi am profitat de starea lor de oboseală și de o îngâmfare, așa am sesizat eu de pe margine", a comentat Augustin Călin, tehnicianul Baloteştiului.

Iată rezultatele etapei şi clasamentul general:

23.05.2017, ora 11:00

Juventus Bucureşti - Foresta Suceava 5-1 (2-0)
Sorin Bustea (20), George Călinţaru (37), Alin Ilin (73, 82), Remus Chipirliu (86) / Cătălin Vraciu (70)

23.05.2017, ora 15:30

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Dacia Unirea Brăila 3-0 (1-0)
Răzvan Greu (10), Dragoş Huiban (59), Sandu Iovu (90)

24.05.2017, ora 15:30

Luceafărul Oradea - CS Mioveni 2-1 (1-1)
Paul Chiş-Toie (2), Ionuţ Hlinca (90+4) / Marius Galan (32)

24.05.2017, ora 18:00

CS Afumaţi - Metalul Reşiţa 5-2 (3-1)
Mugurel Dedu (23), Valentin Costache (31, 42), Marian Vlada (90+1), Adrian Popa (90+3) / Robert Buduroi (14, 47)
Dunărea Călăraşi - Chindia Târgovişte
3-1 (1-1)
Cătălin Ţîră (40), Baudouin Kanda (54), Rafael Licu (90+4) / Cristian Cherchez (5 - pen.)
FC Academica Clinceni - ASU Poli Timişoara 2-2 (1-1)
Ioan Mera (35 - aut.), Mihai Ion (90+4) / Cătălin Bădăuţă (36), Ştefan Blănaru (90 - pen.)

25.05.2017, ora 17:30

UTA Bătrâna Doamnă - CS Baloteşti 1-2 (0-1)
Adrian Petre (85 - pen.) / Claudiu Herea (44 - pen., 58)

Olimpia Satu Mare - CSM Râmnicu Vâlcea 3-0
Oaspeţii s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

FC Braşov stă deoarece Şoimii Pâncota s-a retras din campionat în tur

SHARE: