Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Sezonul s-a reluat în 2017 cu etapa a 22-a, a treia din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 24-a:

3 sunt echipele care nu au pierdut niciun meci în returul de campionat al Ligii 2, început anul trecut, când în decembrie s-au disputat două etape. Este vorba de Sepsi, CS Baloteşti şi Dacia Unirea (foto, ultimele două, în meciul din această etapă). Dacă primele două echipe au disputat patru meciuri în retur, având câte trei victorii şi un egal, în schimb brăilenii au cinci meciuri jucare în retur, cu trei victorii şi două egaluri

6 meciuri consecutive fără victorie a adunat CS Afumaţi în acest moment. Dintre ele, ultimele trei la rând au fost eşecuri, această serie de trei înfrângeri fiind cea mai lungă din istoria echipei de când a debutat în Liga 3 în sezonul 2011-2012

723 de zile au trecut de la ultimul meci în care Alin Gligor a marcat într-un meci din Liga 2. S-a întâmplat pe 18 martie 2015, atunci când fundaşul evolua pentru FC Olt Slatina şi a marcat în poarta celor de la FC Bihor Oradea

6 goluri a primit Juventus în deplasare, fiind echipa cu cea mai bună defensivă în meciurile jucate "afară". În schimb, după această rundă, UTA Bătrâna Doamnă are 24 de goluri marcate în deplasare şi are cea mai bună ofensivă la acest capitol

4 sunt jucătorii care au marcat cel puţin o dată în toate cele trei etape disputate până acum în 2017. Este vorba de Attila Hadnagy (Sepsi), Marius Matei (Luceafărul), Cătălin Bădăuţă (ASU Poli) şi Costel Roşu (Dacia Unirea), primul fiind singurul cu patru goluri, în timp ce restul au marcat câte o dată în fiecare rundă

10 este numărul de meciuri în care Attila Hadnagy (Sepsi) a marcat primul gol al partidei, stabilind un nou record al sezonului, după ce s-a aflat până acum la egalitate cu Claudiu Herea de la Baloteşti

4 ani, 4 luni şi 6 zile au trecut de când Alexandru Zaharia a marcat de două ori într-un meci jucat în primele două eşaloane. Noul jucător al Juventusului a marcat atunci pentru CS Turnu Severin, în meciul încheiat la egalitate cu Pandurii, scor 2-2

Foto: crestez.ro

SHARE: