Runda cu numărul zece a eşalonului secund a consemnat un adevărat record de meciuri încheiate cu acelaşi scor cu care au început, 0-0. Astfel, la Snagov, Uricani (acolo unde joacă Ştiinţa Miroslava), Oradea şi Piteşti, ambele combatante nu au reuşit să înscrie măcar o singură dată. Aceste egaluri albe au contribuit din plin la consemnarea celui mai mic număr de goluri marcate din tot sezonul, tabela de marcaj modificându-se în această rundă de doar 11 ori!

A şaptea victorie consecutivă a Dunării

A fost o etapă neagră pentru gazde, care au mai bifat încă trei partide în care nu au reuşit să înscrie, toate pierdute la limită, scor 0-1. Pandurii, Ripensia şi ASU Poli au fost cele trei învinse pe teren propriu de Olimpia, CS Mioveni, respectiv Dunărea Călăraşi.

De remarcat performanţa echipei antrenate de Dan Alexa, ajunsă la al şaptelea succes consecutiv. De altfel, călărăşenii au profitat de egalul alb al liderului AFC Hermannstadt la Oradea (foto principal) şi s-au apropiat la doar trei puncte de acesta. Mai mult, Dunărea are acum patru puncte avans faţă de tripleta Chindia - ASA 2013 - Academica, toate fiind la cota 18.

Baloteşti, noua "lanternă roşie"

După zece etape, Foresta a părăsit ultima poziţie a clasamentului, după victoria cu 2-1 în faţa celor de la CS Baloteşti, ilfovenii luându-le locul, din cauza golaverajului inferior faţă de Luceafărul Oradea, echipă cu care se află la egalitate de puncte. Tot cu 2-1 s-a impus şi Dacia Unirea Brăila, în duelul cu Metaloglobus, după ce nou promovata din Capitală a condus cu 1-0, dar şi-a dat un autogol, a primit un gol din penalty şi a terminat meciul cu un om în minus.

Iată rezultatele etapei, marcatorii, clasamentul golgeterilor şi cel general:

28.09.2017, ora 18:00

ASA Târgu Mureş - Academica Clinceni 1-1 (0-1)
Robert Băjan (90+3 - pen.) / Marian Constantinescu (31 - pen.)

30.09.2017, ora 11:00

Sportul Snagov - AFC UTA Arad 0-0

Pandurii Târgu Jiu - Olimpia Satu Mare 0-1 (0-0)
Oliver Lusamba (57)

Ştiinţa Miroslava - CS Afumaţi 0-0

Foresta Suceava - CS Baloteşti 2-1 (0-0)
Wilhem Renquin (62), Andrei Cerlincă (85 - pen.) / Alin Pătraşcu (77)

Luceafărul Oradea - AFC Hermannstadt 0-0 (foto)

Ripensia Timişoara - CS Mioveni 0-1 (0-0)
Ionuţ Rădescu (72)

Dacia Unirea Brăila - Metaloglobus Bucureşti 2-1 (0-1)
Alin Robu (62 - aut.), Costel Roşu (70 - pen.) / Ştefan Niculae (4)

Fotbal Club Argeş - Chindia Târgovişte 0-0

30.09.2017, ora 16:00

ASU Politehnica Timişoara - Dunărea Călăraşi 0-1 (0-1)
Bogdan Manole (30)

CLASAMENTUL GOLGETERILOR

9 goluri: Mediop Ndiaye (Ripensia)
8 goluri (1 - pen.):  Cosmin Năstăsie (CS Mioveni)
8 goluri (5 - pen.):  Costel Roşu (Dacia Unirea)
7 goluri (1 - pen.):  Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt)
6 goluri: Andrei Dumiter (Ripensia), Paul Iacob (ASA 2013)
6 goluri (1 - pen.):  Marian Constantinescu (Academica), Valentin Ghenovici (Metaloglobus)
6 goluri (4 - pen.):  Valentin Alexandru (Dunărea)
5 goluri: Gabriel Dodoi (Pandurii), Sorin Frunză (Dacia Unirea), Alexandru Marin (Miroslava), Liviu Mihai (Chindia), Ionuţ Rădescu (Mioveni)
5 goluri (2 - pen.):  Georgian Honciu (Chindia)
4 goluri: Olivier Lusamba (Olimpia), Adrian Popa (Ripensia)
4 goluri (1 - pen.):  Cristian Cherchez (Chindia)
3 goluri: Alexandru Bădăuţă (ASU Poli), Andrei Hergheligiu (AFC Hermannstadt/Luceafărul), Eugen Nica (Baloteşti), Cosmin Sîrbu (ASA 2013)
3 goluri (1 - pen.):  Cristian Bustea (Sportul Snagov), Ionuţ Năstăsie (Fotbal Club Argeş), Adrian Ungureanu (Ripensia)
3 goluri (2 - pen.): Ovidiu Tăcuţanu (Miroslava), Ciprian Rus (Pandurii)

SHARE: