Programată pe durata a patru zile, etapa a 29-a a debutat miercuri cu meciul de la Călăraşi, dintre Dunărea şi Olimpia Satu Mare. Gazdele au reușit să treacă peste prima înfrângere din 2017, înregistrată sâmbătă pe terenul lui Juventus şi au trecut de Olimpia cu două goluri asemănătoare.

În minutul 23, Cristian Pușcaș l-a învins pe Anca în urma unui gol cu capul din 5 metri, pentru ca după cinci minute, Bogdan Danciu să devieze în plasă, tot cu capul, un balon centrat de Kanda. După marcarea celor două goluri, călărășenii s-au închis și au făcut pasul înapoi, conservându-şi avantajul de două goluri de pe tabelă. Elevii lui Adrian Mihalcea a acumulat 35 de puncte şi au urcat pentru moment pe locul 9, în timp ce Olimpia a înregistrat a cincea înfrângere consecutivă din acest an şi a rămas pe locul 7, cu 41 de puncte.

"Am jucat altfel față de alte meciuri. În repriza secundă, evoluția noastră nu a fost așa de convingătoare. Am venit după un joc greu disputat la Juventus, am marcat două goluri dar apoi ne-am retras puțin în partea a doua. Îi felicit pe băieți pentru faptul că au păstrat rezultatul din prima repriză. Un rezultat corect pentru noi", a declarat Adrian Mihalcea, tehnicianul gazdelor.

Botaş, al şaptelea portar al Metalului

Tot ieri, la Departamentul Competiţii al FRF, a fost înregistrată legitimarea lui Paul Botaş la Metalul Reşiţa. După ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru CS Afumaţi, la care a acumulat cinci meciuri ca integralist, portarul de 27 de ani a semnat o înţelegere cu ocupanta locului 17 în eşalonul secund. Botaş va fi al şaptelea portar care va figura pentru Metalul pe o foaie de joc din actuala ediţie de campionat, după Prvulovic, Samoilă, Al. Radu, Raiu, Kololo şi Vl. Ignat

Iată programul etapei şi clasamentul provizoriu al Ligii 2:

12.04.2017, ora 17:30

Dunărea Călăraşi - Olimpia Satu Mare 2-0 (2-0)
Cristian Puşcaş (23), Bogdan Danciu (28)

13.04.2017, ora 17:30

Chindia Târgovişte - FC Braşov

14.04.2017, ora 11:00

CS Baloteşti - Luceafărul Oradea

14.04.2017, ora 12:00

Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni

14.04.2017, ora 17:00

ASU Poli Timişoara - CS Afumaţi
Foresta Suceava - Metalul Reşiţa

15.04.2017, ora 11:30

UTA Bătrâna Doamnă - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

CSM Râmnicu Vâlcea - CS Mioveni 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Unirea Tărlungeni - Juventus Bucureşti 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

SHARE: