Luni, 20 februarie, a fost ultima zi din cadrul perioadei de transferuri de iarnă aprobată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal atât la seniori, cât şi la juniori. În condiţiile în care campionatul se va relua vineri, 24 februarie, cu primul meci din cadrul etapei a 22-a, cluburile din Liga 2 şi-au rezolvat ultimele probleme de lot în prima zi a acestei săptămâni, când au fost înregistrate 17 transferuri. Astfel, evidenţele Departamentului Competiţii au adunat 87 de jucători sosiţi la cluburile din Liga 2 în pauza de iarnă.

FC Braşov, o treime dintre transferuri

Cea mai activă echipă în ultima zi a perioadei de iarnă a fost gruparea din Braşov, care a legitimat şase jucători. Patru dintre ei au venit sub formă de împrumut, doi de la FC Steaua Bucureşti, Enceanu şi Chitoşcă (foto principal), unul de la Dinamo, internaţionalul de juniori Robert Moldoveanu şi unul din Liga 3, Angelescu de la SC Popeşti Leordeni.

Rămaşi cu doar doi portari, după plecarea lui Ignat la Metalul Reşiţa, braşovenii l-au rechemat pe Daniel Mutu de la Sepsi, acolo unde a apărat într-un singur meci în primele 21 de etape din acest sezon. Defensiva a primit şi ea întăriri, după ce a fost legitimat Alexandru Ichim, care a evoluat ultima dată la FC Botoşani, în Liga I.

Sepsi a dat lovitura pe ultima sută de metri

La primul sezon în eşalonul secund, Sepsi a reuşit să obţină în ultima zi împrumutul a trei jucători aparţinând unor cluburi din Liga I. Primul pe listă a fost mijlocaşul Botoşaniului, Răzvan Greu, ceilalţi doi fiind aduşi de la Dinamo. Este vorba de fundaşul stânga Vlad Olteanu şi de mijlocaşul Laurenţiu Manole, ultimul evoluând în tur la FC Braşov. Manole (foto jos, în stânga) a fost unul dintre golgeterii formaţiei de sub Tâmpa, cu şapte goluri marcate, la fel ca şi veteranul Grigorie.

Tot luni, Sepsi l-a mai legitimat şi pe Iovu de la Unirea Dej şi a urcat la şase numărul de jucători aduşi în pauza competiţională sub culorile echipei din Sfântu Gheorghe, pe listă mai aflându-se Ghinga (Metalul Reşiţa) şi Bujor (Foresta).

Liderul Juventus, doar trei transferuri

Printre echipele care au mai legitimat jucători U21 s-au aflat Olimpia Satu Mare şi CS Baloteşti. Dacă ilfovenii au adus actele pentru atacantul Dobra (Dunărea Călăraşi) şi fundaşul Arapu (Sport Team), în schimb sătmărenii au luat un portar de la Sporting Piteşti, Dascălu, în plus fiind semnat fostul mijlocaş al ASA-ului, Octavian Ursu.

Pe experienţă au mizat alte trei echipe, Juventus, Dunărea Călăraşi şi Metalul Reşiţa. Liderul şi-a întărit defensiva cu fostul jucător al CSM-ului vâlcean, Neag, iar Dunărea cu Mardare, venit de la Unirea 1924. Ultima pe această listă, gruparea pregătită de Mihai Stoica a apelat la serviciile fostului căpitan al Berceniului, veteranul Alexandru Radu (34 de ani), transferat de la SC Popeşti-Leordeni. 

Jucătorii care vor fi legitimaţi prin intermediul AJF-urilor nu mai pot juca în Liga 2

În conformitate cu decizia Comitetului Executiv al FRF din 25 ianuarie 2017, în competiţiile organizate de AJF-uri perioada de transferuri se încheie cu 48 de ore înainte de începerea returului, respectiv cu 48 de ore înaintea primei etape din anul 2017 pentru competițiile ce se desfășoară în sistem play-off/play-out.

Conform aceleiaşi hotărâri, pentru evitarea oricărui dubiu, jucătorii legitimați la nivel de AJF începând cu 21 februarie 2017, adică ulterior încheierii perioadei de transferuri a FRF, nu pot participa la jocurile echipelor clubului ce evoluează în competițiile organizate de FRF.

LISTA TRANSFERURILOR OFICIALIZATE PÂNĂ PE 20 FEBRUARIE INCLUSIV:

Juventus Bucureşti
Sosiri: Al. Muscă (Dacia Unirea), Hurdubei (Aerostar), I. Neag (CSM Rm. Vâlcea)
Plecări: Arsu (liber, prin decizie CNSL), R. Alecsandru (Petrolul 52), Stoenac (Cetate Deva, împrumut), Rontea, E. Nica (ambii CS Baloteşti, împrumut), Opriş (CSM Şcolar Reşiţa, împrumut)

UTA Bătrâna Doamnă
Sosiri: D. Muntean (Olimpia Satu Mare), Vîlceanu (FC Steaua Bucureşti, împrumut)
Plecări: -

FC Braşov
Sosiri: Tripşa (Cremonese), Cristil (FC Voluntari II), R. Moldoveanu (Dinamo II, împrumut), Chitoşcă, Enceanu (ambii FC Steaua Bucureşti, împrumut), D. Mutu (Sepsi OSK, final împrumut), Angelescu (SC Popeşti Leordeni, împrumut), Al. Ichim (FC Botoşani)
Plecări: Ş. Moraru (AFC Hărman), Petra (ASA Tg. Mureş, împrumut terminat), Leca (The New Saints FC, Ţara Galilor), Săftescu (FC Dinamo, împrumut terminat), Fl. Cordoş (Luceafărul), Fl. Răsdan (Concordia Chiajna, împrumut terminat), R. Răducan (SC Popeşti Leordeni), Vl. Ignat (Metalul Reşiţa), Dîrstariu, N. Roşu, Turdean (toţi AFC Hărman, împrumut), L. Manole (Dinamo, final împrumut)

Olimpia Satu Mare
Sosiri: A. Voicu (FC Voluntari, împrumut), I. Roşu (ACS Poli Timişoara), Daminuţă (Hapoel Nir Ramat HaSharon, Israel), Bg. Dascălu (Sporting Piteşti, împrumut), Oct. Ursu (ASA 2013 Tg. Mureş)
Plecări: D. Muntean (UTA Bătrâna Doamnă), Takacs (Asociaţia Club Sportiv de Fotbal "Alb-Negru" al Studenţilor Clujeni), Băican (FC Zalău, final împrumut şi transfer definitiv), Brice Nanou (Becicherecu Mic)

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Sosiri: Ghinga (Metalul Reşiţa), Bujor (Foresta Suceava), Iovu (Unirea Dej), L. Manole, Vl. Olteanu (ambii FC Dinamo, împrumut), Greu (FC Botoşani, împrumut)
Plecări: Ţepeş (AFK Csikszereda), D. Mutu (FC Braşov, final împrumut), Bagoly (AFC Od. Secuiesc, împrumut), Tankö (KSE Tg. Secuiesc, împrumut)

CS Mioveni
Sosiri:
Căt. Alexe (FC Viitorul II), A. Neagoe (Chindia), Burnea (Unirea Tărlungeni), Boboc (Astra, împrumut)
Plecări: Bg. Stancu (AFC Dănuţ Coman, împrumut terminat), Boboc (Astra)

Chindia Târgovişte
Sosiri:
Săftescu (FC Dinamo, împrumut), D. Dumitraşcu (CSM Rm. Vâlcea), Căbuz (Viitorul via CSM Rm. Vâlcea, împrumut)
Plecări: A. Neagoe (CS Mioveni), Roşciugă, Val. Neaga (ambii FC Aninoasa, ultimul împrumutat)

Luceafărul Oradea
Sosiri:
Began (liber), Fl. Cordoş (FC Braşov), Bactăr (Metalurgistul Cugir, revenire împrumut), D. Ursu (ASA Tg. Mureş), Chiş-Toie (CS Oşorhei, revenire împrumut), Codoban (liber), A. Predescu (Gaz Metan Mediaş), Miholca (FC Bistriţa), M. Matei (Foresta)
Plecări: Pap (ASA Tg. Mureş), Fl. Ilie, Păcurar (ambii Pandurii), Al. Radu (Petrolul 52), Sorian, Cigan (ambii SV Hollenburg, Austria), Zs. Lukacs (AFK Csikszereda), Verdeş (Unirea Livada)

Foresta Suceava
Sosiri:
Vraciu (ACS Poli), Asanache (Concordia Chiajna, împrumut), C. Buziuc, A. Florescu, Coroamă (toţi LPS Suceava), Al. Ivan (Viitorul Liteni)
Plecări: R. Avram (CS Afumaţi), Bujor (Sepsi OSK), M. Matei (Luceafărul)

Dacia Unirea Brăila
Sosiri:
Moglan (CS Afumaţi), Alb. Popa (CSS Braşovia)
Plecări: Al. Muscă (Juventus), Enciu (Lanusei Calcio), Mucuţă (Sportul Chiscani, împrumut), Gîrlea (ASU Poli Timişoara), Misarăş (Viitorul Mihai Georgescu, împrumut terminat)

CS Afumaţi
Sosiri:
Muţiu (Dinamo via CSM Rm. Vâlcea, împrumut), R. Avram (Foresta), Niţescu (Înainte Modelu),
Plecări: Balgiu (ASA Tg. Mureş via Concordia Chiajna), Moglan (Dacia Unirea Brăila)

Dunărea Călăraşi
Sosiri:
Al. Avram (FC Braşov via AFC Hărman, împrumut), C. Cristea (CSM Rm. Vâlcea), Cincă (FCM Alexandria), Bg. Stancu (Metalul Reşiţa), Cr. Puşcaş (Fjardabyggd, Islanda), Ţîră (Neftchi Baku, Azerbaidjan), Mardare (Unirea 1924 Alba Iulia)
Plecări: Zsivanovics (Borac Čačak, Serbia), Bg. Panait (AFK Csikszereda), Slv. Ilie (Suporter Club Oţelul), Ov. Popescu (Atletic Bradu), Dobra (CS Baloteşti), V. Petre (Înainte Modelu, împrumut)

Academica Clinceni
Sosiri:
H. Iancu, Cr. Matei (ambii ACS Berceni, împrumut terminat), Chindriş (FC Botoşani, împrumut), Bg. Matei (FCM Alexandria), Bg. Stancu (AFC Dănuţ Coman), H. Chiacu (CS Tunari), Onţel, D. Benzar (ambii FC Steaua Bucureşti, împrumut), Cioablă, A. Cruceru (ambii FC Viitorul II, împrumut)
Plecări: R. Crişan, Butean (ambii Astra, împrumut terminat), Fota (Concordia Chiajna, împrumut terminat), Fl. Ştefan (FC Olt Slatina, împrumut terminat), C. Predescu (Skënderbeu Korçë, Albania), Antohi (Sohar SC, Oman), Chebac (Delta Dobrogea), Gojnea (CS Baloteşti via AFC Comprest), Lemnaru (ASA 2013 Tg. Mureş)

CSM Râmnicu Vâlcea
Sosiri:
-
Plecări: Muţiu (CS Afumaţi via FC Dinamo), Samson, Buşu, Stana (toţi Pandurii, primii doi împrumut), C. Cristea (Dunărea Călăraşi), S. Drăghici (FC Ardealul, împrumut terminat), N. Mocanu (FC Ardealul), Ceapă (Atletic Bradu), Bg. Geantă, Ov. Mihai (ambii Cosmos Aystetten, Germania), Ad. Stoica, Piscanu (ambii SCM Piteşti), D. Dumitraşcu (Chindia), Căbuz (Chindia via FC Viitorul), Ad. Cîrstea (CS Podari), Dina, Cr. Munteanu, Oct. Vasile, Fl. Pîrvu (toţi Metalul Reşiţa), I. Marian, R. Georgescu, I. Teodorescu, Bg. Popescu (toţi ACS Şirineaşa, împrumut), D. Preda, Tănăsescu, Roşianu, Horumbă, Chiripuş (toţi ACS Şirineasa, prelungire împrumut), I. Neag (Juventus Bucureşti), Târş, Spîrleanu, Pistriţu (toţi CS U Craiova, împrumut)

ASU Politehnica Timişoara
Sosiri:
Mera (FK Taraz, Kazahstan), Ad. Ungureanu (Ripensia, împrumut), Nicolescu (CD Acero), Gîrlea (Dacia Unirea Brăila), R. Filip (ACS Podari)
Plecări: Al. Mitrea (CS Ineu, împrumut terminat), Todorov (ACS Poli, împrumut terminat), D. Constantinescu (TSV Berg, Germania, împrumut terminat), Dănăricu, D. Mărgărit (ambii Pandurii, împrumut terminat), D. Băban, P. Niţă (ambii Marcel Băban Jimbolia, împrumut terminat), Peter (LPS Banatul, împrumut terminat)

CS Baloteşti
Sosiri:
Cip. Dicu (CS Tunari), G. Ivan (Unirea Tărlungeni), Rontea, E. Nica (ambii Juventus, împrumut), Gojnea (AFC Comprest via Academica Clinceni, împrumut), Dobra (Dunărea Călăraşi), Arapu (Sport Team)
Plecări: Bâtfoi (ASA Tg. Mureş), Păduraru (Inter Petrila), A. Iordache (FC Voluntari II), R. Stănescu (Petrolul 52 Ploieşti)

Unirea Tărlungeni
Sosiri:
-
Plecări: I. Popescu (FC Dinamo, împrumut terminat), G. Lazăr (Unirea Slobozia), Zaina (Pandurii), V. Mihai (FC Voluntari, împrumut terminat), Sin (ASA Tg. Mureş), Şt. Niculae (Metaloglobus), R. Nae (FC Dinamo II via FC Voluntari), Burnea (Mioveni), G. Ivan (CS Baloteşti), M. Alecsandru (Agricola Borcea), Manciu, Ciortan, Braga (toţi CS Tunari), Gudea (Concordia Chiajna, împrumut terminat), M. Zamfir (SC Popeşti Leordeni via Dinamo II), Podlesnîi (Olimpic Cetate Râşnov)

Metalul Reşiţa
Sosiri:
V. Lupu (ACS Berceni), Vl. Ignat (FC Braşov), Dina, Cr. Munteanu, Oct. Vasile, Fl. Pîrvu (toţi CSM Rm. Vâlcea)
Plecări: Prvulovic (Spvgg 05 Frankfurt-Oberrad, Germania), Bg. Stancu (Dunărea Călăraşi), Ghinga (Sepsi OSK), Jamali (FK Dečić, Muntenegru), Selishta (TuS Erndtebrück, Germania), Căt. Dinu (Olimpic Cetate Râşnov), Cl. Ştefan (CS Podari), Skraparas (AP Eginiakos, Grecia), Chira (CS Tunari), Tassin (Spartak Pleven, Bulgaria), Cr. Ionescu (retras)

NOTĂ: Pe listele de mai sus figurează doar transferurile care au fost înregistrate la Departamentul Competiţii al FRF, nefiind incluse plecările cu destinaţii necunoscute sau transferurile efectuate, prin intermediul echipelor satelit, la Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi neanunţate la Departamentul Competiţii

SHARE: