Ştiinţa Miroslava a pierdut pe teren propriu cu ultima clasată Foresta Suceava, scor 0-1 (0-0) şi a făcut schimb de locuri cu aceasta, coborând pe ultimul loc în clasament.

Venirea lui Adrian Kerezsy pe banca tehnică a Ştiinţei Miroslava nu a adus revirimentul mult aşteptat la echipa ieşeană. După debutul cu dreptul în faţa Olimpiei Satu Mare, Miroslava a avut un parcurs foarte slab în următoarele şase meciuri oficiale (cinci în campionat şi unul în Cupă), înregistrând o singură remiză şi cinci eşecuri! Sâmbătă, în etapa a 17-a a ligii secunde, ieşenii au suferit poate cel mai greu eşec din acest sezon, fiind învinşi pe teren propriu cu 1-0 de ultima clasată Foresta Suceava.

Ieşenii au avut marile ocazii ale partidei, dar au ratat exasperant, în special în repriza a doua. Pe final, când trupa lui Kerezsy părea că poate marca golul victoriei, pe fondul unei presiuni constante în careul advers, oaspeţii au dat lovitura prin căpitanul Marius Matei. Acesta a prins un şut de senzaţie de la marginea careului şi a adus Forestei o victorie nesperată, a doua consecutivă în deplasare, după cea de la Pandurii. Coşmar cu repetiţie pentru gazde, care au pierdut două puncte şi cu Pandurii, tot pe final.

Chindia a ratat şansa de a fi lider măcar pentru o zi 

În condiţiile în care AFC Hermannstadt şi Dunărea vor juca duminică, Chindia Târgovişte a avut ocazia de a urca pe prima poziţie în clasamentul Ligii 2. Pentru asta ar fi avut nevoie de o victorie în derby-ul cu CS Afumaţi, ocupanta locului 5. Însă fluierul final al meciului disputat pe terenul ilfovenilor a găsit tabela neschimbată, 0-0, rezultat ce lasă Chindia pe 3, la un punct de Dunărea şi la două de Hermannstadt. În schimb, Afumaţiul a coborât pe 6, după ce ASA 2013 Târgu Mureş a dat lovitura la Şiria, unde a învins cu 2-1 pe AFC UTA Arad.

Schimbarea lui Marcel Ploaie cu Adrian Bogoi pe banca Pandurilor pare a nu fi adus revirimentul sperat, în condiţiile în care, sâmbătă, gorjenii au mai bifat un meci fără succes pe teren propriu, ajungând la cota 8 la acest capitol, după 1-1 cu Ripensia. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Baloteşti, care a reuşit al doilea succes consecutiv pe teren propriu după despărţirea de Laurenţiu Diniţă, ambele fără gol primit, învingând ieri pe Metaloglobus cu 2-0, cu Emil Stanca în rol de antrenor interimar.

Mioveniul a trecut pe lângă victorie, după un penalty ratat la ultima fază

Cel mai dramatic meci al zilei de sâmbătă a fost cel de la Mioveni, acolo unde gazdele au condus cu 1-0 pe Sportul Snagov, apoi oaspeţii au răsturnat scorul, cu două goluri în primele 8 minute de la reluare. Finalul de meci a adus golul egalării pentru argeşeni, în minutul 80, pentru ca la ultima fază a meciului să obţină un penalty, pe care Daniel Ene l-a ratat, iar Mioveniul a pierdut două puncte printre degete.

Tot ieri s-a mai disputat şi meciul dintre Olimpia Satu Mare şi Dacia Unirea Brăila, care a beneficiat la rândul lui de o răsturnare de situaţie. Gazdele au condus cu 1-0, dar brăilenii au marcat de două ori pe finalul primei reprize, prin veteranul Frunză. Pauza a fost un sfetnic bun pentru sătmăreni, care au avut nevoie de doar un sfert de oră pentru a reveni la conducere, stabilind scorul final la 3-2, după doar o oră de joc.

Etapa va continua duminică, de la ora 12:00, cu meciul dintre Dunărea şi Fotbal Club Argeş şi se va încheia cu două partide, programate de la ora 14:00, ASU Poli - Luceafărul şi AFC Hermannstadt - Academica Clinceni.

Iată rezultatele de până acum ale etapei şi clasamentul general:

11.11.2017, ora 11:00

CS Baloteşti - Metaloglobus Bucureşti 2-0 (0-0)
CS Afumaţi - Chindia Târgovişte 0-0
Olimpia Satu Mare - Dacia Unirea Brăila 3-2 (1-2)
AFC UTA Arad - ASA 2013 Târgu Mureş 1-2 (0-1)
Pandurii Târgu Jiu - Ripensia Timişoara 1-1 (1-0)
Ştiinţa Miroslava - Foresta Suceava 0-1 (0-0)

11.11.2017, ora 13:00

CS Mioveni - Sportul Snagov 2-2 (1-0)

12.11.2017, ora 12:00

Dunărea Călăraşi - Fotbal Club Argeş

12.11.2017, ora 14:00

AFC Hermannstadt - Academica Clinceni
ASU Politehnica Timişoara - Luceafărul Oradea

SHARE: