Runda cu numărul 27 a programat sâmbătă patru meciuri, oaspeţii reuşind să obţină puncte în partidele în care au fost implicate primele două clasate. Ocupanta locului secund, FC Braşov, a bifat al cincilea meci consecutiv fără înfrângere, dar a trebuit să se mulţumească doar cu un egal la Baloteşti, după ce a condus cu 2-0, gruparea ilfoveană fiind în continuare neînvinsă pe teren propriu în 2017. Braşovenii pot pierde poziţia secundă în clasament dacă, în ultimul meci al rundei, Sepsi va câştiga duelul de luni cu Dunărea Călăraşi.

Chipirliu, noul golgeter al Ligii 2

Liderul Juventus Bucureşti a fost singura echipă care a câştigat sâmbătă în deplasare, după 3-1 cu Olimpia. Bucureştenii au condus cu 1-0 prin golul juniorului Roşca, fiind egalaţi dintr-un penalty transformat de Vasile Pop, însă au intrat la cabine în avantaj prin golul reuşit două minute mai târziu de Buhăescu. Finalul de meci, care a consemnat două eliminări în tabăra gazdelor, a adus golul de 3-1, reuşit de golgeterul Chipirliu, care a trecut pe locul 1 în ierarhia celor mai buni marcatori din Liga 2, cu 26 de reuşite. În celelalte partide ale zilei, gazdele au învins fără a primi gol, Foresta trecând cu 2-0 de Academica şi Chindia de Metalul cu 4-0.

Iată rezultatele de ieri şi programul celorlalte meciuri ale etapei, precum şi clasamentul la zi:

01.04.2017, ora 11:00

Foresta Suceava - FC Academica Clinceni 2-0 (0-0)
Cătălin Vraciu (88 - pen.), Bogdan Rusu (90+5)
Chindia Târgovişte - Metalul Reşiţa 4-0 (1-0)
Crinel Stoica (36), Georgian Honciu (69, 80), Cristian Neguţ (82)
CS Baloteşti - FC Braşov 2-2 (0-1)

Andrei Răuţă (63), Lucian Ion (66) / Rareş Enceanu (21), Vlad Munteanu (51)

01.04.2017, ora 12:00

Olimpia Satu Mare - Juventus Bucureşti 1-3 (1-2)
Vasile Pop (44 - pen.) / Alexandru Roşca (21), Vasile Buhăescu (45+1), Remus Chipirliu (90+1)

02.04.2017, ora 11:00

UTA Bătrâna Doamnă - Luceafărul Oradea

03.04.2017, ora 17:00

Dunărea Călăraşi - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

CSM Râmnicu Vâlcea - Dacia Unirea Brăila 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Unirea Tărlungeni - CS Afumaţi 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

CS Mioveni stă, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur
ASU Poli Timişoara stă, deoarece Şoimii Pâncota s-a retras în tur

SHARE: