O comisie a Federaţiei Române de Fotbal a omologat, miercuri, terenul de la Uricani pentru Liga 2, după ce a efectuat o nouă inspecţie la baza sportivă din comuna ieşeană Miroslava. Astfel, nou-promovata Ştiinţa Miroslava va putea disputa pe terenul de la Uricani meciurile de pe teren propriu din liga secundă, după trei întâlniri pe care le-a organizat pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou.

Primul meci în eşalonul al doilea găzduit de terenul de la Uricani va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11.00, între Ştiinţa şi liderul Hermannstadt Sibiu.

“Este o bucurie imensă pentru noi, pentru că am muncit în ultima perioadă pentru ca stadionul din Uricani să poată fi omologat. În primul rând, dorim să mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Miroslava pentru tot ajutorul oferit. De asemenea, suntem recunoscători conducerii CSM Politehnica Iaşi şi Primăriei Municipiului Iași pentru că am putut juca trei meciuri în Copou. A fost o perioadă grea, în care numai cei din interiorul clubului ştiu cât efort a fost depus. Suntem bucuroşi că am revenit acasă. Mai avem multe de pus la punct, dar le vom rezolva treptat şi organizat. Sperăm ca revenirea acasă, pe propriul stadion, să aducă şi revirimentul echipei. Îmi doresc un stadion plin cu liderul Hermannstadt şi un rezultat bun”, a declarat preşedintele Ştiinţei Miroslava, Daniel Acatrinei.

După şapte etape, ieşenii ocupă penultimul loc în clasament, cu doar patru puncte, obţinute dintr-un egal "acasă", cu Dacia Unirea şi o victorie la Bucureşti, cu Metaloglobus.

SHARE: