Nou promovata Ripensia Timișoara și-a continuat startul impecabil la prima prezenţă în eşalonul secund. După primele trei runde în care au bifat victorii pe linie, timişorenii s-au luat marţi la trântă și au câștigat duelul cu fosta prim-divizionară ASA 2013 Târgu Mureș, ocupanta locului secund înainte derby-ului de pe "Ciarda Roşie".

Căpitanii au decis scorul primei reprize

A fost un 3-2 spectaculos după ce ardelenii au condus de două ori pe tabelă, "Ripi" rămânând liderul surpriză al Ligii 2. Timişorenii au arătat încă de la început că nu au complexe în fața unui adversar mai galonat. Meciul a debutat cu o ocazie a lui Mediop, apoi ASA a atacat mai hotărât după prima jumătate a reprizei, Gakos intervenind de două ori decisiv.

Portarul gazdelor nu a mai putut face nimic în minutul 37, atunci când căpitanul oaspeţilor, Candrea, a deschis scorul. ”Ripi” nu a resimţit golul încasat şi a egalat prin căpitanul său, care a pătruns curajos în careu și a finalizat cu stângul la colțul scurt în primul minut al prelungirilor.

Doar AFC Hermannstadt mai poate egala recordul Ripensiei

Imediat după pauză balanța a părut să se încline din nou către oaspeţi după un gol de kinogramă al lui Sîrbu (49), cu un șut în cros de la distanță. Liderul nu a acauzat nici de această dată şocul golului şi peste șase minute a fost rândul lui Dumiter să-și ocolească toți adversarii și să finalizeze tot cu stângul pe lângă Iacob.

”Mașinăria” ofensivă a lui Steop a punctat încă o dată, după alte patru minute, De această dată, marcator a fost Matiș, care a finalizat simplu mingea trimisă excelent din stângul lui Călin Toma. ASA, mai contondentă, s-a aruncat în atac, dar cei care au avut ocazii mai mari au fost tot timișorenii. Candrea a trimis cu capul (71) peste poarta lui Gakos, dar Călin Toma l-a ținut ocupat pe Iacob din lovituri libere, iar în prelungiri Mediop a luat la țintă bara tot dintr-o fază fixă.

”Ripi” a încheiat victoriasă derby-ul cu ASA 2013 Tâgu Mureş şi, cel puțin până după meciul de la Satu Mare, dintre Olimpia şi AFC Hermannstadt va fi lider. Asta deoarece gruparea sibiană este singura care mai poate face 12 din 12 puncte după patru etape.

Iată programul rundei şi clasamentul la zi:

22.08.2017, ora 18:00

Ripensia Timişoara - ASA Târgu Mureş 3-2 (1-1)
Ad. Popa (45+1), Dumiter (55), Matiş (59) / Candrea (37), C. Sîrbu (49)

23.08.2017, ora 18:00

Sportul Snagov - CS Afumaţi
Dunărea Călăraşi - CS Baloteşti
Olimpia Satu Mare - AFC Hermannstadt
UTA Arad - CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu - Academica Clinceni
ASU Politehnica Timişoara - Metaloglobus Bucureşti
Ştiinţa Miroslava - Chindia Târgovişte
Foresta Suceava - FC Argeş
Luceafărul Oradea - Dacia Unirea Brăila

SHARE: