Sezonul 2016-2017 al eşalonului secund se va relua pe data de 25 februarie cu runda a 22-a, a treia a returului. Cluburile din Liga 2 vor putea efectua transferuri pentru a doua parte a sezonului până pe 20 februarie, când se va încheia perioada de transfer aprobată de Comitetul Executiv al FRF.

Liderul a transferat doi atacanţi

Până pe 31 ianuarie inclusiv, grupările din eşalonul secund au înregistrat la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal un total de şapte transferuri. Astfel, liderul Juventus Bucureşti i-a legitimat pe Alexandru Muscă (Dacia Unirea Brăila, foto jos) şi Adrian Hurdubei (Aerostar), iar Sepsi OSK i-a înregimentat pe Sebastian Ghinga (Metalul Reşiţa) şi Vlad Bujor (Foresta Suceava).

Cele mai multe noutăţi le-a bifat CS Afumaţi, care a înregistrat transferurile lui Răzvan Avram (Foresta Suceava), Costel Niţescu (Înainte Modelu) şi Vlad Muţiu (împrumutat de la Dinamo, via CSM Râmnicu Vâlcea, foto principal).

Din Oman până în Albania şi Germania

Luna ianuarie a consemnat plecarea mai multor jucători din eşalonul secund peste hotare, cât şi în Liga I. Academica Clinceni i-a pierdut pe Antohi, ajuns în Oman, la Sohar SC şi Predescu (foto jos, în tricoul noii echipe), legitimat în Albania, la KF Skënderbeu Korçë, ambele grupări evoluând în primul eşalon al ţării respective.

Dacă sârbul Borisz Zsivanovics (Dunărea Călăraşi) a fost legitimat în ţara natală de FK Borac Čačak, în schimb Cristian Cigan (Luceafărul Oradea) va evolua din retur la austriecii de la SV Hollenburg, grupare care evoluează în 1. Klasse Nordwest-Mitte.

Germania este ţara în care s-au transferat cinci jucători care au evoluat în tur în Liga 2, pe listă fiind trecută şi revenirea lui Dan Constantinescu la TSV Berg, după împrumutul la ASU Poli. De la CSM Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa au plecat câte doi jucători, în cazul primului club fiind vorba de aceeaşi destinaţie, SV Cosmos Aystetten, la care au ajuns Ovidiu Mihai şi Bogdan Geantă. De la Metalul s-au transferat portarul Prvulovic, legitimat la Spvgg 05 Frankfurt-Oberrad şi germano-kosovarul Selishta, care a ajuns la un acord oficial cu TuS Erndtebrück.

Lista jucătorilor care au părăsit eşalonul secund până la 31 ianuarie, pentru a evolua peste hotare, este închisă de Marco Enciu (Dacia Unirea Brăila), legitimat de italienii de la ASD Lanusei Calcio (foto, în dreapta), formaţie ce evoluează în Serie D, grupa G.

Reveniri şi transferuri în Liga I

În primul eşalon am consemnat patru reveniri, Concordia Chiajna rechemându-i pe Fota (Academica) şi Răsdan (FC Braşov), în timp ce Voluntariul l-a recuperat pe Vasile Mihai (Unirea Tărlungeni), iar Pandurii pe Mărgărit (ASU Poli). Gruparea gorjeană i-a mai legitimat din eşalonul secund pe Păcurar (Luceafărul Oradea), Buşu şi Stana (ambii CSM Râmnicu Vâlcea).

Lista celor care au făcut pasul în Liga I este completată de către cele patru achiziţii făcute de ASA 2013 Târgu Mureş. Echipa antrenată de Ilie Stan i-a transferat pe Pap (Luceafărul Oradea), Bâtfoi (CS Baloteşti), Sin (Unirea Tărlungeni) şi Balgiu (CS Afumaţi, via Concordia Chiajna, club care îl avea împrumutat în Liga 2).

Echipele din 23 de judeţe sunt aşteptate la vizele anuale

Până luni, 20 februarie, Federația Română de Fotbal – prin Direcția Competiții – va continua operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile organizate. În zilele rămase până la termenul limită, echipele cluburilor din fiecare județ au fost programate să se prezinte cu documentele necesare la FRF conform calendarului de mai jos:

Luni, 06.02.2017 - Mehedinți, Sibiu
Marţi, 07.02.2017 - Covasna, Vrancea
Miercuri, 08.02.2017 - Vaslui, Bacău
Joi, 09.02.2017 - Harghita  Mureș
Vineri, 10.02.2017 - Alba, Hunedoara
Luni, 13.02.2017 - Caraș-Severin, Timiș
Marţi, 14.02.2017 - Arad, Bihor
Miercuri, 15.02.2017 - Neamț, Iași
Joi, 16.02.2017 - Cluj, Sălaj
Vineri, 17.02.2017 - Bistrița, Satu Mare
Luni, 20.02.2017 - Maramureș, Suceava, Botoșani

Cotizația anuală trebuie plătită de membrii afiliați în condițiile stabilite de art. 52 din Statutul FRF. Pentru acordarea vizei anuale cluburile solicitante trebuie să prezinte la FRF următoarele documente:
- a) Carnetele de legitimare ale jucătorilor amatori;
- b) Licențele de jucători profesioniști;
- c) Tabelele nominale cu jucătorii - descarcă formular PDF;
- d) Contractele încheiate cu jucătorii profesioniști (dacă nu se află în evidența FRF);
- e) Cerere de acordare a licenței pentru jucătorii amatori cărora li se schimbă statutul;
- f) Chitanța de plată a taxei de viză anuală.

Conform deciziei Comitetului Executiv din 25 ianuarie 2017, taxele de transfer, taxa de licențiere a jucătorilor și viza anuală pentru cluburile participante în Liga 2 au fost diminuate cu 20%. Noile cuantumuri ale acestora sunt: 720 lei - taxa de transfer, 72 de lei - taxa de licenţiere şi 85 de lei - taxa pentru viza anuală

SHARE: