Prima etapă a ediţiei 2017-2018 a eşalonului secund a debutat vineri, atunci când retrogradata ASA 2013 Târgu Mureş a trecut la limită de Ştiinţa Miroslava, una dintre cele cinci nou-promovate. Mureşenii au condus cu 1-0, au fost egalaţi cu cinci minute înainte de pauză şi au dat lovitura în minutul 78, ambele goluri ale gazdelor fiind reuşite de jucători veniţi în această vară la echipă.

Ripensia, primul lider al sezonului

Ziua de sâmbătă a adus victorii fără gol pentru două dintre nou-promovate, Ripensia şi AFC Hermannstadt, în timp ce FC Argeş a remizat alb pe teren propriu cu retrogradata Pandurii, iar Metaloglobus a pierdut la limită duelul de acasă cu Olimpia. Timişorenii, în urma victoriei cu 16-0 în faţa Forestei, au terminat etapa în fotoliul de lider, la golaveraj, în timp ce senegalezul Mediop a devenit primul golgeter al campionatului, în urma celor şase goluri de sâmbătă.

Victorii în deplasare au obţinut alte două echipe, AFC UTA Arad, 1-0 cu Chindia şi ASU Poli, 3-2 cu Dacia Unirea, în timp ce Academica şi CS Mioveni au învins după ce au marcat de câte patru ori în porţile adverse. În schimb, singurul egal cu goluri al zilei s-a consemnat la Oradea, acolo unde Sportul Snagov a înscris golul egalizator cu cinci minute înainte de final, prin Alex Rusu, un atacant de doar 17 ani .

Iată rezultatele şi marcatorii primei runde, precum şi clasamentul general:

04.08.2017, ora 18:00

AFC ASA 2013 Târgu Mureş - CS Ştiinţa Miroslava 2-1 (1-1)
Rafael Licu (14), Dumitru Muntean (78) / Ovidiu Tăcuţanu (40)

05.08.2017, ora 11:00

CS Luceafărul Oradea - CS Sportul Snagov SA 1-1 (1-0)
Marius Matei (36) / Alexandru Rusu (85)

AFC Ripensia Timișoara - ACS Foresta Suceava 16-0 (8-0)
Adrian Zaluschi (1 - pen.), Mihai Hecsko (15), Adrian Popa (27, 38), Ndiaye Mediop (30, 43, 51, 58, 66, 73, 80), Andrei Dumiter (41, 45, 74), Adrian Ungureanu (52), Sebastian Bobină (71)

ACS Dacia Unirea Brăila - ACS ASU Politehnica Timișoara 2-3 (1-3)
Costel Roşu (29 - pen., 65) / Alexandru Bădăuţă (19, 24), Carol Taub (27)

Fotbal Club Argeş - CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 0-0

AFC Chindia Târgovişte - AFC UTA Arad 0-1 (0-0)
Marius Curtuiuş (89)

FC Metaloglobus Bucureşti - CS FC Olimpia 2010 Satu Mare 0-1 (0-1)
Olivier Lusamba (23)

ACS FC Academica Clinceni - AFC Dunărea 2005 Călăraşi 4-1 (0-1)
Marian Constantinescu (56), Stephan Drăghici (58), Bogdan Barbu (63, 71) / Silviu Pană (28)

CS Mioveni - CS Afumaţi 4-0 (2-0)
Cosmin Năstăsie (27, 75), Eduard Florescu (43), Cristian Andor (68)

AFC Hermannstadt - CS Baloteşti 3-0 (1-0)
Bogdan Rusu (22), Ionuţ Stoica (49), Ştefan Blănaru (61)

CLASAMENTUL GOLGETERILOR

7 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia)
3 goluri: Andrei Dumiter (Ripensia)
2 goluri: Bogdan Barbu (Academica), Alexandru Bădăuţă (ASU Poli), Cosmin Năstăsie (CS Mioveni), Adrian Popa (Ripensia)

SHARE: