Etapa a treia a debutat vineri cu victorii pe linie ale gazdelor, care au înscrise fiecare de câte trei ori. Primul meci al zilei s-a disputat la Târgu Mureş, acolo unde echipa condusă de Laszlo Balint a bifat al treilea succes consecutiv din acest sezon, instalându-se temporar în fotoliul de lider.

Toate reuşitele mureşenilor au purtat semnătura unor jucători împrumutaţi de la campioana FC Viitorul, primul pe listă fiind Alexandru Stoica. Oaspeţii au egalat prin Goge, dar Paul Iacob a stabilit scorul pauzei la 2-1. Dan Panait a mărit diferenţa cu aproape un sfert de oră înainte de final, în timp ce Bedea a închis tabela la 3-2 în minutele de prelungire.

Scoruri de forfait pentru argeşene

Celelalte două meciuri ale zilei s-au disputat în judeţul Argeş, acolo unde CS Mioveni a primit vizita Olimpiei, iar la Piteşti s-a disputat duelul nou-promovatelor, Fotbal Club Argeş întâlnind pe Ştiinţa Miroslava (foto principal). Ambele argeşene s-au impus cu 3-0, Mioveniul prin hat-trick-ul lui Cosmin Năstăsie, iar piteştenii prin reuşitele lui Şerbănică, Ionuţ Năstăsie şi Alin Popa.

De remarcat că pentru Olimpia Satu Mare a fost primul eşec din acest sezon, în timp ce Fotbal Club Argeş a bifat primul succes din actuala ediţie de campionat.

Restul etapei se va disputa sâmbătă, toate meciurile fiind programate cu începere de la ora 11:00, cu excepţia celui de la Clinceni, dintre Academica şi AFC UTA Arad, al cărui start se va da cu o oră mai târziu.

Iată programul etapei şi clasamentul la zi:

18.08.2017, ora 18:30

AFC ASA 2013 Târgu Mureş - CS Luceafărul Oradea 3-2 (2-1)
Alexandru Stoica (2), Paul Iacob (37), Dan Panait (73) / Petre Goge (34), Adrian Bedea (90+4)

18.08.2017, ora 19:00

CS Mioveni - FC Olimpia 2010 Satu Mare 3-0 (1-0)
Cosmin Năstăsie (4 - pen., 52, 84)

18.08.2017, ora 20:00

Fotbal Club Argeş - CS Ştiinţa Miroslava 3-0 (1-0)
Daniel Şerbănică (9), Ionuţ Năstăsie (63 - pen.), Alin Popa (90)

19.08.2017, ora 11:00

AFC Ripensia Timişoara - Sportul Snagov
ACS Dacia Unirea Brăila - ACS Foresta Suceava
AFC Chindia Târgovişte - ACS ASU Politehnica Timişoara
FC Metaloglobus Bucureşti - CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
AFC Hermannstadt - AFC Dunărea 2005 Călăraşi
CS Baloteşti - CS Afumaţi

19.08.2017, ora 12:00

ACS FC Academica Clinceni - AFC UTA Arad

SHARE: