Vineri, 3 iunie 2016, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a fost stabilit programul de desfăşurare a meciurilor de baraj contând pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2016-2017. Cele 42 de campioane naţionale au fost împerecheate câte două, rezultând 21 de meciuri. Acestea se vor disputa în sistem tur-retur, învingătoarea urmând a promova în eşalonul al treilea. Programul urmează a fi validat în şedinţa din 4 iunie a Comitetului Executiv al FRF.

Jocurile se desfăşoară pe data de 18 iunie 2016 (manşa tur) și 25 iunie 2016 (manşa retur), cu începere de la ora 18.00.

În situaţia în care după disputarea celor două jocuri egalitatea se menține (la puncte și golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câștigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă și în aceste condiții egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de cinci minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului.

Regulamentul privind disputarea meciurilor de baraj este disponibil în format electronic: REGULAMENT MECIURI BARAJ

Iată programul meciurilor, cu menţiunea că prima echipă va fi gazdă în tur:

1. BRĂILA - TULCEA
2. CĂLĂRAȘI - CONSTANȚA
3. GIURGIU - BUCUREȘTI
4. ILFOV - DÂMBOVIȚA
5. VRANCEA - PRAHOVA
6. BUZĂU - COVASNA
7. VASLUI - GALAȚI
8. IAȘI - BACĂU
9. NEAMȚ - BOTOȘANI
10. BISTRIȚA NĂSĂUD - SUCEAVA
11. MARAMUREȘ - SĂLAJ
12. BIHOR – SATU MARE
13. ALBA - MUREȘ
14. ARAD  - CLUJ
15. TIMIȘ - HUNEDOARA
16. MEHEDINȚI – CARAȘ-SEVERIN
17. VÂLCEA - DOLJ
18. SIBIU - GORJ
19. OLT - ARGEȘ
20. HARGHITA - BRAȘOV
21. TELEORMAN - IALOMIȚA

SHARE: