Sâmbătă, 13 mai, la Sibiu, pe stadionul Municipal, AFC Hermannstadt a celebrat promovarea în Liga 2.

Sibienii au încheiat la egalitate, 2-2, cu CS Unirea Jucu, iar la final jucătorii și staff-ul de la AFC Hermannstadt și-au primit medaliile și trofeul pentru câștigarea seriei cu numărul 5 din Liga 3.

Cel care i-a premiat pe fotbaliștii din Sibiu a fost secretarul general adjunct al Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu, alături de reprezentantul Departamentului de Competiții al FRF, Aurel Ionescu.

Din acest sezon, Federația Română de Fotbal premiază echipele care încheie campionatul pe locul întâi în Liga 2 și în seriile Ligii 3. 

Meciul de la Sibiu, la care au asistat aproximativ 1.500 de spectatori, a fost unul extrem de disputat. Oaspeții au deschis scorul înainte de pauză prin Cocan. Susținuți de un public extrem de activ, AFC Hermannstadt a întors scorul după pauză, prin reușitele a doi jucători care au evoluat și în Liga I, Neacșa și Dâlbea.

După reușita de 1-1 a gazdelor, nervii jucătorilor de la cele două echipe au cedat, iar în urma unui conflict între aproape toți jucătorii, Neacșa de la gazde, Pintea și Țiclea de la oaspeți, au fost eliminați. În inferioritate numerică, jucătorii antrenați de Adrian Iencsi au egalat pe final prin Adrian Șut. 

CLASAMENTUL GENERAL AL SERIEI A V-A

Iată şi rezultatele integrale ale etapei cu numărul 28

12 mai, ora 18:00

Sănătatea Cluj - ASA Târgu Mureş II 4-0 (1-0)
Alexandru Gaşpar (11), Dan Matei (53), Joel Yuh (69), Adrian Lupu (81)

FC Zalău - ACS Comuna Recea 1-1 (0-1)
Alexandru Pop (90+2) / Vlad Asăujan (32)

13 mai, ora 18:00

AFC Hermannstadt - Unirea Jucu 2-2 (0-1)
Alexandru Neacşa (64), Răzvan Dâlbea (74) / Cristian Cocan (45+1), Adrian Şut (86)

Recolta Dorolţ - CS Oşorhei 2-0 (1-0)
Thomas Goţ (32), Zsolt Reszler (89)

Unirea Dej - CS Iernut 3-2 (2-1)
Cătălin Itu (20), Florin Blaj (35 – pen., 60) / Ionuţ Cheţan (12), Mircea Ungur (85)

Viitorul Ulmeni - Avântul Reghin 1-1 (1-1)
Sergiu Chiorean (21) / Bogdan Stavilă (3)

FC Bistriţa - Metalurgistul Cugir 0-3
Gazdele s-au retras din campionat în timpul returului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Gaz Metan Mediaş II a stat

SHARE: