Gruparea pregătită de Florin Şoavă a început returul cu stângul după ce a suferit cea mai drastică înfrângere de când evoluează în al treilea eşalon, 2-6 cu Concordia II Chiajna, rezultat în urma căruia a coborât trei poziţii în clasament, până pe șapte. Totuşi jucătorii și staff-ul tehnic sunt gata să se revanșeze în jocul următor, contra liderului SCM Pitești, programat vineri, de la ora 15.00, pe stadionul "Chimia" din Ișalnița.

"Am avut un debut nefericit, am fost afectați, însă toată săptămâna am încercat, și cred că am reușit, să le ridic moralul băieților. Încercăm să ne revanșăm față de suporterii și de conducerea clubului nostru în meciul cu SCM Pitești. Întâlnim liderul și ne va dificil, însă sperăm să facem un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură. Vor fi schimbări în primul unsprezece și sper să găsesc formula câștigătoare. Am văzut golurile piteștenilor din meciul cu Podari, îi știm de anul trecut, cunosc stilul de joc al lui Dică și sperăm să-i contracarăm. Important este ca echipa mea să joace și să nu facă greșelile pe care le-a făcut în primul meci și atunci va fi bine", a declarat antrenorul Florin Șoavă.

"Putem obține un rezultat pozitiv“

La rândul lor, jucătorii au spus că vor face tot posibilul să-și reabiliteze imaginea printr-un rezultat bun cu gruparea argeșeană.

"Cred că am trecut peste înfrângerea de la Chiajna, dar trebuie să recunoaștem că toți am fost cu moralul la pământ. Ne așteaptă un meci dificil, doar întâlnim echipa de pe primul loc. Dacă o să fim concentrați și vom funcționa ca o echipă putem obține un rezultat pozitiv. Ne-am pregătit bine și nu cred că sunt cu mult peste noi ca valoare, chiar dacă au în lot și jucători care au evoluat în Liga I. Sper să trecem cu bine peste această provocare și să spălăm din rușinea eșecului cu Chiajna II. Îmi doresc să marchez la fiecare meci și fac tot posibilul să-mi ajut echipa să câștige", a spus mijlocașul Marius Duriță.

"Întâlnim o echipă foarte bună, nu are nici o înfrângere, dar și noi suntem neînvinși acasă și sperăm să le provocăm noi primul eșec. După o înfrângere cu 6-2, cu siguranță nu poți să ai o dispoziție foarte bună, dar suntem motivați și vrem să ne reabilităm în fața celor care cred în noi", a punctat fundașul Cosmin Calu

Ciprian Tănasă s-a retras, Manole a plecat

Liderul SCM Piteşti va aborda meciul cu Filiaşiul fără veteranul Ciprian Tănasă (foto, jos), care şi-a reziliat, joi seară, pe cale amiabilă înţelegerea pe care o avea cu gruparea piteşteană. Experimentatul atacant, în vârstă de 36 de ani a ales să-şi încheie cariera de jucător profesionist din cauza problemelor medicale cu care se confrunta în ultima perioadă.

"Vreau să îi mulţumesc pe această cale lui Ciprian pentru anul petrecut la SCM Piteşti. Evoluţiile sale ne-au ajutat foarte mult în obţinerea acestor rezultate pozitive. Eu îmi doream să mai continue cu noi măcar până în vară, dar nu s-a putut. A fost decizia lui din cauza problemelor de sănătate şi trebuie să o respectăm. Asta este situaţia şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut la echipa noastră” a declarat antrenorul Nicolae Dică pentru site-ul oficial al clubului.

PROGRAMUL ETAPEI A XVII-A ŞI CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A III-A

Din lotul liderului nu mai face parte nici Leonard Manole, al cărui contract a fost reziliat pe cale amiabilă. Nicolae Dică a declarat pe site-ul clubului despre motivul pentru care care s-a ajuns la această decizie între cele două părţi: "Am avut o discuţie cu el şi mi-a spus că îşi doreşte să joace mai mult. Eu i-am explicat că nu îi pot garanta nimănui postul de titular şi i-am cerut să-şi câştige acest statut pe teren. Nu am ajuns la un numitor comun şi ne-am despărţit. Îi urez baftă la echipele la care va juca de acum înainte".

Alb-violeţii sunt lideri detaşaţi cu 39 de puncte, cu 13 mai mult decât a doua clasată, FC Voluntari II, în timp ce echipa din Filiaşi se situează pe locul 7 cu 21 de puncte.

SHARE: