În Vinerea Patimilor, la Ighiu se dispută al doilea derby de Alba din returul seriei a patra a Ligii 3. Aparent, prin poziţiile din ierarhie ale celor două combatante, Performanţa – locul 7 (27 de puncte), iar Unirea 1924 Alba Iulia – poziţia a 11-a (19 puncte), întâlnirea nu are o miză aparte, însă componenţa băncilor tehnice conferă o notă sporită de tensiune, dar şi de atractivitate.

Mihai Manea: "Este un meci special pentru mine"

Dacă Mihai Manea, "principalul" gazdelor va fi adversar al echipei din Cetatea Marii Uniri, al cărui tricou l-a îmbrăcat ca şi jucător, pentru Adorian Himcinschi va fi prima apariţie în postura de oponent al grupării ighiene pe care a părăsit-o în toamnă.

"În condiţiile în care jucăm un derby judeţean împotriva Unirii, este firesc să ne aşteptăm la o partidă mai aparte. Vor fi multe elemente interesante la mijloc, plecând de la jucătorii ce au activat la ambele formaţii. Îmi respect adversarul şi toate persoanele care activează la Unirea şi îmi doresc să câştige cea mai bună echipă", a declarat Mihai Manea. Adorian Himcinschi şi Mihai Manea au colaborat în diverse impostaze în ultimul deceniu, "Him" fiind secund la Unirea Alba Iulia în perioada când Manea era jucător. De asemenea, în perioada Europa Alba Iulia, Himcinschi l-a avut secund pe Mihai Manea.

În acelaşi timp însă, cei doi tineri antrenori au fost şi adversari în Liga a IV-a, într-o aspră bătălie pentru câştigarea campionatului, între Performanţa şi Mureşul Vinţu de Jos, în stagiunea 2014-2015, când ighienii s-au impus în ambele jocuri directe, 3-0 şi 3-1, reuşind să ajungă la baraj şi apoi acceadă în Liga a 3-a. Mai mult, Performanţa şi-a adjudecat atunci şi Cupa României, faza judeţeană şi Supercupa AJF Alba, învingând de fiecarea dată echipa condusă de Mihai Manea.

Himcinschi: "La Performanţa am trăit cea mai bună perioadă a carierei"

Adorian Himcinschi a activat în jur de doi ani la Performanţa Ighiu, din toamna anului 2014, până în toamna trecută, cunoscând rezultate deosebite: promovarea în eşalonul terţ şi terminarea primei stagiuni din Liga 3 pe locul secund. Vara trecută, planurile au fost îndrăzneţe, promovarea în Liga 2, însă după numai 5 etape a fost demis de la Performanţa, meciul de vineri fiind primul în care Himcinschi va fi adversar al fostei sale echipe.

"Trăiesc un sentiment aparte înaintea acestui joc. La Performanţa am trăit o perioadă foarte frumoasă, cea mai bună a carierei, care a trecut însă şi rămâne numai statistica", a spus Himcinschi. "N-am nimic de împărţit cu nimeni. Sper ca lumea din Ighiu să aprecieze ce am făcut acolo şi să mă primească aşa cum ar trebui", a menţionat "principalul" uniriştilor.

Unirea Slobozia a ajuns la 12 puncte de lider

Marţi s-a disputat meciul restant din cadrul seriei a doua dintre Unirea Slobozia şi Viitorul II. Ialomiţenii s-au impus cu 3-1, după ce au condus cu 3-0 la pauză, prin golurile lui Adăscăliţei, Drăguţ şi Khalil, în timp ce oaspeţii au redus din handicap, după aproape o oră de joc, prin Neniţă. În urma acestui rezultat, Unirea se află la 12 puncte de liderul Metaloglobus, formaţie pe care ialomiţenii au învins-o în etapa precedentă tot cu 3-1.

Etapa de Paşte a Ligii 3 se va disputa vineri, 14 aprilie, de la ora 17:00, cu o singură excepţie, meciul dintre Petrolistul Boldeşti şi Dinamo II, care este programat cu două ore mai devreme.

PROGRAMUL MECIURILOR DIN ETAPA DE PAŞTE ŞI CLASAMENTELE SERIILOR:
SERIA I | SERIA A II-A | SERIA A III-A | SERIA A IV-A | SERIA A V-A

SHARE: