Primele trei clasate au obţinut victorii pe linie în etapa intermediară de la mijlocul săptămânii, Axiopolis fiind singura care a primit gol. Dacă Progresul Spartac a trecut cu 2-0 de FC Voluntari 2, în schimb liderul SSC Farul a reuşit scorul rundei, după 6-0 cu Victoria Traian. În urma acestei victorii, constănţenii şi-au păstrat parcursul perfect de pe teren propriu, acolo unde au nouă victorii în tot atâtea meciuri. La polul opus se află învinsa de marţi, nou-promovata Victoria Traian, care încă nu a reuşit să obţină puncte în actuala ediţie de campionat.

CLASAMENTUL SERIEI A II-A

Marcator al unuia dintre cele două goluri ale echipei sale, căpitanul Progresului Spartac, Ciprian Stanciu, a devenit lider solitar în clasamentul golgheterilor seriei, cu 17 reuşite. El este secondat de Constantin Clătinici de la Înainte Modelu, care are un gol mai puţin. La egalitate de goluri, câte 14, se află Marius Fotescu de la Axiopolis şi Daniel Benzar, ex-FCSB 2, transferat în pauza de iarnă la FC Voluntari.

Iată rezultatele etapei precedente şi marcatorii:

ETAPA A XVII-A, SERIA A II-A

3 aprilie, ora 17:00
FCSB 2 - Axiopolis Sport Cernavodă 1-2 (1-1)
Cosmin Prăsacu (15) / Nicolae Moise (2), Richardo Mihalache (50)

Înainte Modelu - ACSM Olteniţa 1-0 (0-0)
Ionuţ Alexa (54)

Metalul Buzău - Sportul Chiscani 2-0 (0-0)
Alin Iacob (47, 52)

Delta Dobrogea Tulcea - Unirea Slobozia 0-5 (0-4)
Romeo Soare (13), Mihăiţă Năstase (17), Florinel Ibrian (24), Constantin Toma (43), Adrian Gherasim (81)

Progresul 1944 Spartac - FC Voluntari 2 2-0 (2-0)
Marius Diţu (5), Ciprian Stanciu (41)

CSM Râmnicu Sărat - Agricola Borcea 1-0 (1-0)
Iulian Burghelea (25)

ASSCS Farul Constanţa - Victoria Traian 6-0 (2-0)
Marian Tudorică (1), George Călinţaru (27), Vasile Şicu (52), Claudiu Dragu (76), Vasilică Popa (82 - aut.), Raphael Stănescu (85)

SHARE: