Lista echipelor care nu au pierdut niciun meci în acest sezon al Ligii 3 este una foarte scurtă, pe care se află doar două nume, ale campioanelor de toamnă ale seriilor a doua şi a treia. La fel ca şi Metaloglobus, SCM Piteşti a început returul cu o nouă victorie, argeşenii impunându-se cu 4-0 în duelul cu CS Podari.

Eroul meciului a fost Cosmin Căpăţînă (foto principal), mijlocaşul transferat în pauza de iarnă de la colega de serie, FCM Alexandria. Folosit ca titular, purtătorul tricolului cu numărul 21 a reuşit să înscrie trei dintre cele patru goluri ale echipei sale, fiind schimbat pe final de meci, pentru a fi ovaţionat de spectatori.

Trei "sateliţi", victorioşi în această rundă

Principala urmăritoare a liderului, FC Voluntari II a câştigat duelul cu a doua echipă a celor de la Mioveni, prin golul marcat de Raphael Stănescu, chiar înainte de pauză. Celalalte două echipe satelit care au mai evoluat în această rundă au început returul cu dreptul, Chiajna II învingând cu 6-2 pe Filiaşi, iar CS U Craiova II cu 2-1 pe Şirineasa.

Ilfovenii, antrenaţi de Liţă Dumitru, i-au avut în teren atât pe veteranul Marian Constantinescu şi pe fundaşii Koenders şi Bejan, cât şi pe nou-veniţii Ronaldo Deaconu (ex-ASA Târgu Mureş) şi Florin Păun, ultimii doi înscriind jumătate dintre golurile echipei.

În ceea ce priveşte echipa a doua a oltenilor, aceasta a bifat primul succes în campionat, după cinci partide consecutive. "Bătrânii" echipei au fost Burlacu (foto sus, în albastru) şi Hreniuc, ambii născuţi în 1997, restul jucătorilor folosiţi fiind din 1998 şi 1999. Primul a fost căpitan şi a înscris golul decisiv, după ce a transformat un penalty, în penultimul minut al primei reprize.

CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A III-A

Iată rezultatele şi marcatorii etapei a XVI-a:

3 martie, ora 15:00

CS U Craiova II - ACS Şirineasa 2-1 (2-1)
Lucian Buzan (33), Andrei Burlacu (44 - pen.) / Ştefan Răcăreanu (14)
CS Mioveni II - FC Voluntari II 0-1 (0-1)
Raphael Stănescu (45)
Atletic Bradu - Flacăra Moreni 1-2 (1-1)
Alexandru Dumitrache (39) / Bogdan Tocan (25), Iulian Drăgan (59)
Concordia Chiajna II - ACSO Filiaşi 6-2 (3-2)
Daniel Rogoveanu (6, 78 - pen.), Florin Păun (10, 20), Marius Cocîrlă (82), Ronaldo Deaconu (89) / Dănuţ Tereche (26), Nicuşor Neacşu (40)
SCM Piteşti - CS Podari 4-0 (2-0)
Cosmin Căpăţînă (9, 19, 50), Ionuţ Năstăsie (90+2 - pen.)

4 martie, ora 15:00

Urban Titu - Sporting Roşiori 0-2 (0-0)
Eugen Matei (58 – aut.), Cosmin Călin (72)
FC Aninoasa - FCM Alexandria 1-1 (1-0)
Tiberiu Calofir (25) / Cosmin Popescu (67)
FC Steaua Bucureşti II a stat

SHARE: