Capul de afiş al rundei a 15-a a seriei a IV-a a fost derby-ul primelor două clasate la finalul turului, Naţional Sebiş şi CSM Şcolar Reşiţa, disputat în Valea Domanului. Înaintea acestui meci, reşiţenii au avut cinci puncte în minus în clasament, după ce în prima etapă au pierdut neaşteptat cu Pandurii II, în timp ce Naţional s-a impus cu 4-3 în duelul cu ocupanta locului 3 la startul returului, Ripensia.

Doi dintre jucătorii transferaţi în pauza de iarnă, Himcinschi (foto, ăn stânga) şi Poiană (foto principal, numărul 99), ambii veniţi de la Ighiu, au fost decisivi pentru reşiţeni, care s-au impus cu scorul de 3-1 şi au revenit pe locul 2 în clasament, apropiindu-se la două puncte de lider. Himcinschi a deschis scorul în minutul 7, dar la cabine s-a intrat la egalitate, după reuşita golgeterului Săulescu. Acelaşi Himcinschi a readus gazdele în avantaj, pentru ca Poiană să închidă tabela la 3-1.

Şase echipe în cinci puncte

Jocul rezultatelor din această etapă a aglomerat clasamentul în partea superioară. Dacă Industria Galda a coborât de pe 2 pe 4, în urma egalului alb de la Cermei, în schimb Ripensia a urcat pe 3 după 2-1 cu Performanţa Ighiu, golul victoriei fiind marcat de rezerva Zaluschi (foto, numărul 29) în minutul 88.

CSM Lugoj a ajuns la acelaşi număr de puncte cu Industria Galda şi Ripensia, dar cu un golaveraj mai slab, prin victoria cu Millenium Giarmata, obţinută prin dubla lui Bozian. La un punct în spatele celor trei se află Cetate Deva, învingătoare în meciul cu ACS Poli II tot cu 2-0, ambele goluri fiind marcate în primele opt minute ale reprizei secunde.

Aşa s-a ajuns ca după două etape scurse din retur, distanţa dintre locul 1 şi locul 6 să fie de doar cinci puncte.

Iată rezultatele şi clasamentul seriei a patra:

9 martie, ora 15:00

UTA Bătrâna Doamnă II - Pandurii Târgu Jiu II 1-0 (0-0)
Michel Vlad (90+3 - pen.)

10 martie, ora 15:00

Unirea 1924 Alba Iulia - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-2 (0-1)
Andrei David (69) / Patrick Niţă (12, 88 - pen.)
CNS Cetate Deva - ACS Poli Timişoara II 2-0 (0-0)
Robert Cristian (47), Marian Stoenac (53)
CSM Lugoj - Millenium Giarmata 2-0 (1-0)
Bogdan Bozian (11, 86)

11 martie, ora 15:00

Gloria Lunca Teuz Cermei - Industria Galda 0-0
CSM Şcolar Reşiţa - Naţional Sebiş 3-1 (1-1)
Fabian Himcinschi (7, 69), Cristian Poiană (79) / Dragoş Săulescu (43)
Ripensia Timişoara - Performanţa Ighiu 2-1 (1-0)
Adrian Popa (7), Adrian Zaluschi (88) / Claudiu Coltor (55)

1. Naţional Sebiş 15 10 0 5 29-21 30
2. CSM Şcolar Reşiţa 15 9 1 5 26-15 28
3. Ripensia Timișoara 15 7 5 3 28-19 26
4. Industria Galda 15 7 5 3 25-16 26
5. CSM Lugoj 15 7 5 3 21-17 26
6. Cetate Deva 15 8 1 6 26-25 25
7. ACS Poli Timișoara II 15 6 2 7 23-29 20
8. Performanţa Ighiu 15 5 4 6 25-24 19
9. Gloria Lunca Teuz Cermei 15 5 4 6 17-16 19
10. Pandurii II Târgu Jiu 15 6 0 9 21-21 18
11. Millenium Giarmata 15 4 4 7 17-24 16
12. NMM Becicherecu Mic 15 5 1 9 17-32 16
13. UTA Bătrâna Doamnă II 15 4 2 9 11-20 14
14. Unirea 1924 Alba Iulia 15 3 4 8 13-20 13
SHARE: