Prima etapă a returului seriei a IV-a a programat derby-ul dintre liderul Naţional Sebiş şi ocupanta locului al treilea, Ripensia, care s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Combatantele au făcut spectacol în fața a aproximativ 300 de privitori, după un meci cu şapte goluri marcate, un penalty ratat şi un final cu emoţii pentru gazde.

Ripensia a început partida în forţă, cu gol în minutul 4 şi două mari ocazii. Gazdele au trecut peste acest şoc şi au ratat egalarea după ce Mihuţa a executat defectuos o lovitură de la 11 metri, însă inevitabilul s-a produs în minutul 30, când Săulescu a trimis din semifoarfecă în plasă. În nici cinci minute de la reluare, tabela a arătat 3-1 pentru liderul seriei, iar după oră de joc scorul a căpătat proporţii: 4-1. La acest scor, sebișenii s-au relaxat, iar timişorenii au încins finalul cu golurile de 4-2 și 4-3, fără a reuşi egalarea.

Vicecampioana turului a ajuns pe trei, după eşecul cu Pandurii II

Surpriza etapei s-a înregistrat la Rovinari, acolo unde CSM Şcolar a pornit ca favorită în duelul cu echipa a doua a celor de la Pandurii. Golul lui Keita nu a fost de ajuns, gorjenii răsturnând situaţia prin reuşitele lui Vodă şi Paul Păcurar, ultimul înscriind de la punctul cu var, cu 12 minute înainte de final.

CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A IV-A

Reşiţenii se află acum la cinci puncte în spatele liderului şi au coborât pe locul al treilea, fiind depăşiţi la golaveraj de Industria Galda. Sâmbăta viitoare, ei vor primi vizita liderului, Național Sebiș, într-un meci în care nu au altă variantă în afară de victorie pentru a rămâne în lupta pentru promovare.

"Ținând cont de toți factorii, sunt foarte supărat. Ne-am crezut dinainte câștigători. Diferența a făcut-o atitudinea. Am fost superficiali. Meciul de sâmbătă, cu Sebișul, e capital. Nu e nimic pierdut, dacă vom câștiga ajungem la aceeași situație care era înainte de meciul de azi, dar nu ne mai ajută decât victorie", a declarat Gheorghe Popa, directorul sportiv al clubului pentru csmresita.com.

Iată rezultatele şi marcatorii etapei a XIV-a:

3 martie, ora 15:00

Millenium Giarmata - Unirea 1924 Alba Iulia 0-0
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - Gloria Lunca Teuz Cermei 1-0 (0-0)

Patrick Niţă (63)
ACS Poli Timişoara II - UTA Bătrâna Doamnă II 0-2 (0-2)
Michel Vlad (13), Dorin Toma (27)
Pandurii Târgu Jiu II - CSM Şcolar Reşiţa 2-1 (1-1)
Alexandru Vodă (37), Paul Păcurar (78 - pen.) / Souleymane Keita (17)
Naţional Sebiş - Ripensia Timişoara 4-3 (1-1)
Dragoş Săulescu (30, 49), Gabriel Siminic (46), Gelu Velici (60) / Denis Golda (4), Mediop Ndiaye (83), Flavius Vlădia (90+3)

4 martie, ora 15:00

Industria Galda - CNS Cetate Deva 1-0 (1-0)
Andrei Cernea (21 – pen.)
Performanţa Ighiu - CSM Lugoj 0-0

SHARE: