Prima etapă a returului a programat în seria I două derby-uri foarte importante pentru promovarea în eşalonul secund, în aceste partide fiind implicate primele patru clasate. Vineri, la Vaslui, Atletico a fost la un pas de un rezultat pozitiv în duelul cu FK Csikszereda, în meciul care le-a pus faţă în faţă pe ocupantele locurilor 3 şi 1.

În ultimul minut al timpului regulamentar de joc, oaspeţii au dat lovitura prin golul lui Bonifac Csonka, obţinând toate cele trei puncte puse în joc. Cu această înfrângere, vasluienii s-au îndepărtat de visul de a accede în eşalonul secund, în condiţiile în care ciucanii au acum un avans de şapte puncte în faţa gazdelor de vineri. Atletico s-a prezentat în prima etapă cu un lot complet remaniat, din vechea gardă în teren fiind prezenţi doar portarul Cernat şi Gabi Crăciun, printre marile absenţe numărându-se atât golgeterul Ligii 3, Buhăcianu, plecat în Italia, cât şi egipteanul Hany Ragab, al doilea marcator al vasluienilor, întors în ţara natală.

Cei 700 de spectatori veniţi să îi vadă pe noii fotbalişti ai lui Atletico, un record de asistenţă al sezonului pentru vasluieni, au văzut un meci încleştat, în care cele două echipe s-au anihilat la centrul terenului. Dacă oaspeţii au trimis mingea în bară câte o dată pe repriză, în schimb Atletico a avut o ocazie monumentală ratată de francezul Sambake (foto sus, în stânga), care a trimis peste poarta goală la jumătatea reprizei secunde şi neşansă la execuţia din careu a antrenorului-jucător Bălţoi, care a alunecat în momentul unui şut din mijlocul careului.

Miroslava, primele puncte pierdute acasă după 20 de victorii consecutive

Al doilea derby al rundei a avut loc pe terenul Ştiinţei Miroslava, ocupanta locului patru privind vizita echipei clasate pe poziţia a doua la finalul turului, AFC Hărman. Ieşenii au ratat şansa de a urca două locuri în clasament, după ce au remizat pe propriul teren, scor 3-3, după meci spectaculos, în care gazdele au egalat la 3 şi au salvat un punct, după ce au revenit de la 0-2 şi 1-3.

După 22 de minute, noile achiziţii Şerban Moraru şi Emanuel Popa au adus Hărmanul în avantaj de două goluri. Ceea ce nu a reuşit căpitanul Alexandru Marin, care a ratat un penalty, a putut Tăcuţanu, care a stabilit scorul pauzei la 1-2. Veteranul Stîngă a refăcut diferenţa de două goluri în favoarea braşovenilor, dar finalul partidei a aparţinut echipei lui Cristi Ungureanu, care a egalat prin proaspăt transferaţii Chelaru şi Eduard Sandu.

CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI I

Acestea sunt primele puncte pierdute de Ştiinţa Miroslava pe teren propriu după o serie incredibilă de 20 de victorii consecutive. În urma acestui rezultat, echipa din Miroslava rămâne pe locul 4 al seriei I, cu 29 de puncte, la fel ca şi Atletico Vaslui, dar cu golaveraj inferior.

Iată rezultatele etapei şi marcatorii:

3 martie, ora 15:00

Olimpia Râmnicu Sărat - CSM Paşcani 2-1 (2-1)
Bogdan Bălan (13), Marius Tîrîlă (34) / Mihai Macovei (3)
Atletico Vaslui - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1 (0-0)
Bonifác Csonka (90)
CSM Roman - AFC Odorheiu Secuiesc 1-1 (1-0)
Cosmin Ţapu (35) / Benjamin Bagoly (82)
Aerostar Bacău - Sportul Chiscani 3-1 (0-0)
Ionuţ Artenie (78), Teodor Ignea (84), Ionuţ Chirilă (87) / Sorin Techiu (88)

4 martie, ora 15:00

Ştiinţa Miroslava - AFC Hărman 3-3 (1-2)
Ovidiu Tăcuţanu (43 - pen.), Marius Chelaru (78), Eduard Sandu (80) / Şerban Moraru (1), Emanuel Popa (20), Florin Stîngă (69)
SC Bacău - Avântul Valea Mărului 0-1 (0-0)

Ştefan Pavel (75 – aut.)
Sporting Lieşti - Olimpic Cetate Râşnov 0-1 (0-0)
Ionel Dinu (63)

Metalosport Galaţi a stat

SHARE: