FC Viitorul, campioana României Under 19, și-a aflat adversarul din optimile UEFA Youth League, cea mai importantă competiție europeană la această categorie de vârstă.

În urma tragerii la sorți ce a avut loc vineri, 10 februarie, la Nyon, Viitorul o va întâlni pe FC Porto. Partida din optimi se va disputa pe 21 sau 22 februarie, în deplasare, într-o singură manșă.

Programul complet al optimilor de finală

ȚSKA Moscova - Rosenborg
Atletico Madrid - Sevilla
FC Barcelona - Borussia Dortmund
Ajax - Dinamo Kiev
AS Monaco - Real Madrid
FC Salzburg - PSG
PSV - Benfica
FC Porto - FC VIITORUL

Dacă va trece de FC Porto, Viitorul va întâlni în sferturi câștigătoarea dintre FC Barcelona și Borussia Dortmund.

Federația Română de Fotbal urează mult succes tinerilor jucători ai campioanei naționale U19 și le dorește acestora un traseu cât mai lung în UEFA Youth League! 

SHARE: