Liga I la fotbal rezervată fetelor a programat în week-end meciurile etapei a XI-a. 

După ce în urmă cu o săptămână a învins campioana „U” Olimpia chiar la Cluj, furnizând una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii I, fetele de la Fortuna Becicherecu Mic s-au impus și în deplasarea de la Galați, 1-0 cu Universitatea.

Bănățencele au profitat și de pasul greșit făcut de Universitatea Alexandria și au trecut pe locul doi în clasament.

Liderul „U” Olimpia Cluj a făcut uitat eșecul din runda precedentă și a învins la Prundu Bârgăului, 3-0 cu Heniu. Pentru campioana României au înscris Ioana Bălăceanu, Cristina Carp și Mara Bâtea.

Mă bucur că am reușit să trecem peste înfrângerea de săptămâna trecută și am arătat ca o echipă unită și motivată. Este o bucurie să ne întoarcem cu toate punctele acasă. Îmi doresc să rămânem la fel de concentrate până la finalul campionatului”, a spus Ioana Bortan, antrenorul-jucător al campioanei României.

Universitatea Olimpia Cluj a dedicat succesul de la Prundu Bârgăului memoriei fotoreporterului Dan Porcutan. Jurnalistul, un apropiat al fotbalului feminin a decedat săptămâna trecută la doar 30 de ani.

Cel mai spectaculos meci al rundei s-a dovedit a fi duelul dintre Universitatea Alexandria și Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, meci care a marcat debutul lui Alexandru Andrași pe banca tehnică a formației harghitene. Gazdele de la Alexandria au marcat golul egalizator în prelungirile partidei!

Mi-am dorit un rezultat bun la debut! Nu a fost victorie, dar echipa a jucat bine, acesta e cel mai important amănunt. A fost o partidă frumoasă, antrenantă, între două echipe care joacă fotbal. Atitudinea fetelor mi-a plăcut, au răspuns pozitiv la tot ceea ce le-am cerut. Din păcate, gazdele au egalat în prelungiri. Putem spune că am pierdut două puncte. Mai e mult de muncă, dar mă bucur că la Odorheiu Secuiesc există jucătoare de bună calitate.

Cred că în continuare că Vasas va produce jucătoare pentru loturile naționale. Avem în continuare șanse la play-off, mai ales că avem un joc mai puțin disputat. Sunt patru echipe, după părerea mea, care se bat în continuare pentru cele două locuri, 2 și 3, ce duc în play-off și sper ca Vasas să se numere printre ele”, a spus, pentru www.frf.ro, Alexandru Andrași, antrenorul principal al echipei harghitene.

Rezultatele etapei a XI-a: 

Universitatea Galați – Fortuna Becicherecu Mic 0-1
Independența Baia Mare – Fair Play București 3-0
Universitatea Alexandria – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 3-3
Heniu Prundu Bârgăului – „U” Olimpia Cluj 0-3

*CSȘ Târgoviște stă în această rundă

Clasament: 1.„U” Olimpia 27p; 2. Fortuna 20p; 3. Universitatea Alexandria 18p; 4. Heniu 16p; 5. Vasas 15p; 6. Universitatea Galați 13p; 7. Independența 10p; 8. Fair Play 7p; 9. CSȘ Târgoviște 0

Etapa viitoare, a XII-a:

duminică, 24 martie
ora 10:30: Universitatea Olimpia Cluj – Universitatea Galați
ora 11:00: CSȘ Târgovişte – Universitatea Alexandria, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc – Independența Baia Mare

– partida Fair Play București – Heniu Prundu Bârgăului se va juca duminică 7 aprilie
– echipa Fortuna Becicherecu Mic STĂ în această rundă

LIGA a II-a

Rezultatele etapei a VIII-a:

SERIA I

ACS Viitorul Reghin – Atletic Onix 1-0
Măgura 2012 Bacău – Selena SN Constanța 0-1
Navobi Iași – Ladies Târgu Mureș 0-1
Vasas 2 Femina Odorheiu Secuiesc – Vulpițele Galbene Roman 1-0

Clasament: 1. Vasas 2 Femina 18p; 2. Viitorul Reghin 14p; 3. Selena ȘN Constanța 13p; 4. Atletic Onix 12p; 5. Ladies Târgu Mureș 11p; 6. Vulpițele Galbene 10p; 7. Navobi Iași 6p; 8. Măgura 2012 Bacău 4p

SERIA a II-a

Olimpic Star Cluj – Banat Girls 3-1
Venus Maramureș – Luceafărul Filiași 0-12
CS Ineu – Olimpia 2 Cluj 0-11

*Partida Sporting Lugaș – Piros Security a fost amânată

Clasament: 1. Olimpia 2 Cluj 21p; 2. Luceafărul 21p; 3. Piroș Security 18p; 4. Olimpic Star 12p; 5. Sporting 7p; 6. Banat Girls 6p; 7. Venus 4p; 8. CS Ineu 3p

ARTICOL DE ADI DOBRE