Campioana României la fotbal amator, reprezentativa AJF Buzău, a încheiat cu o victorie, scor 2-0, grupa preliminară din Slovenia din cadrul UEFA Region's Cup. Echipa din România s-a calificat în runda intermediară a competiție, ultima înaintea turneului final programat în iunie 2019.

În ultimul meci, disputat luni, 11 iunie, echipa antrenată de Cristi Lupu a învins reprezentanta țării gazdă a turneului, Maribor, prin reușitele lui Gabriel Mihăescu din minutele 19 și 79.

Selecționata AJF Buzău a terminat turneul cu trei victorii, clasându-se pe primul loc și a obținut astfel calificarea într-una din grupele intermediare. Aceasta va juca în fața reprezentantelor Irlandei, Angliei și Slovaciei. Partidele din această grupă vor avea loc în Slovacia.

La turneul final se vor califica doar primele clasate din cele opt grupe intermediare.

Înaintea partidei câștigate contra celor de la Maribor, echipa AJF Buzău s-a impus în fața reprezentantei Scoției, Central Scotland, cu 2-1, iar în întâlnirea cu Chabonama, din Georgia, buzoienii au câștigat clar, scor 5-1.  

SHARE: