Campioana României la fotbal universitar a terminat la egalitate primul meci disputat în cadrul grupei C a Campionatului European Universitar din Croaţia. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a întâlnit reprezentanta Turciei, Anadolu University, într-o partidă terminată cu scorul de 1-1, unicul gol al românilor fiind marcat de Alex Pop, în minutul 25.

În celălalt meci al grupei, echipa Universităţii din Wurzburg s-a impus cu 1-0 în faţa spaniolilor de la Camilo José Cela University şi este lider după prima etapă. Câştigătoarele celor patru grupe - la turneu participă 16 echipe - se vor califica în semifinalele competiţiei.

Clujenii, antrenaţi de către Septimiu Ormenişan vor juca joi, de la ora 17:45 (ora României), cu spaniolii de la Camilo José Cela, iar vineri cu nemţii de la Wurzburg, de la ora 20:00 (ora României). Partida de azi se va disputa în Zagreb, pe stadionul NK HAŠK, în timp ce meciul din ultima etapă este programat pe stadionul NK Sesvete din districtul Sesvete, aflat în partea de est a Zagrebului.

UBB Cluj este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional Universitar de fotbal al României, după ce a trecut în finală de sibienii de la Universitatea "Lucian Blaga", scor 6-0. În ediţia inaugurală a competiţiei interne, titlul de campioană a revenit gorjenilor de la Universitatea "Constantin Brâncuşi", aceştia reuşind să termine pe locul 5 la Campionatul Universitar European disputat anul trecut tot în Croaţia, dar la Osijek.

SHARE: