Turneul de fotbal organizat de Federaţia Română de Fotbal în parteneriat cu Uniunea Studenţilor din România în cadrul "UniFEST" şi-a desemnat sâmbătă câştigătorii în echipa Universităţii Bucureşti. Locul secund a fost ocupat de echipa "All Stars" din Cluj-Napoca, iar locul 3 de echipa Universităţii "Titu Maior" din Târgu Mureş.

La turneu au participat echipe din opt centre universitare din ţară, care au disputat partide timp de două săptămâni. În rundă finală s-au calificat cele trei echipe amintite mai sus, partidele acesteia desfăşurându-se pe terenul Facultăţii de Drept din Bucureşti.

"Parteneriatul Federaţiei Române de Fotbal cu Uniunea Studenţilor din România contribuie la dezvoltarea fotbalului universitar prin promovarea unor formate de competiţii adaptate specificului vieţii studenţeşti. Totodată, USR este alături de FRF în programul de voluntariat, peste 50 de studenţi fiind alături de noi pe 11 noiembrie la meciul România - Polonia de pe Arena Naţională, având o contribuţie importantă la buna organizare a partidei, lucru pentru care le mulţumim", a precizat Florin Şari, manager de responsabilitate socială şi bună guvernanţă în cadrul FRF.

SHARE: