Arbitrajul românesc va avea trei reprezentanți la Campionatele Europene U17 din mai.

Cristina Trandafir, „central”, și Alexandra Apostu, arbitru asistent, au fost delegate la turneul final al Campionatului European feminin Under 17. Competiția se va desfășura în perioada 2-14 mai 2017, în Cehia, acolo unde conaționalele noastre se vor alătura altor 5 „centrali” și 7 asistenți din Europa.

Tot luna viitoare, în perioada 3-19 mai 2017, arbitrul asistent Mircea Grigoriu a fost delegat pentru Campionatul European U17 din Croația.

Cei trei reprezentanți ai arbitrajului românesc se află la prima delegare la un turneul final de Campionat European. 

SHARE: