Luni, 22 mai, s-a desfășurat la Sfântu Gheorghe un curs de perfecționare a antrenorilor din județele Harghita, Covasna, Brașov, Buzău și Prahova. Cursul a durat aproximativ 6 ore și la el au participat 65 de antrenori, posesori de licență UEFA (B, A sau PRO).

Antrenorii prezenți în sală au putut  să afle toate detaliile despre noua Metodologie a Pregătirii Copiilor și Juniorilor, lansată în noiembrie 2016.

A fost al treilea curs la nivel național, după cel susținut la Oradea, unde au participat antrenori din Bihor, Arad și Sălaj, și cel de la Bacău, unde au fost prezenți antrenori din județele Bacău, Vaslui, Galați și Vrancea. 

Cursurile de perfecționare vor continua pe tot parcursul anului 2017 în diferite zone ale țării, dorindu-se să se acopere toate județele României.

SHARE: