FCSB și Viitorul și-au aflat adversarele din play-off-ul cupelor europene în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri, 4 august, la Nyon.

Vicecampioana României va juca pentru un loc în grupele Ligii Campionilor împotriva formației potugheze Sporting Lisabona. Echipa antrenată de Nicolae Dică a fost extrasă a doua din urnă, astfel că prima partidă se va juca în deplasare, la Lisabona, pe 15 sau 16 august, urmând ca returul să se joace la București, pe 22 sau 23 august. 

Campioana României a fost eliminată din Liga Campionilor, însă va juca pentru un loc în grupele Europa League. Elevii lui Gică Hagi vor întâlni în play-off-ul competiției echipa austriacă FC Salzburg.

Formația constănțeană va juca prima manșă pe teren propriu, joi, 17 august, în timp ce returul se va disputa la Salzburg, pe 24 august. 

Celelalte meciurile de pe ruta non-campioanelor stabilite în Champions League:

Istanbul Bașakșehir (Turcia) – Sevilla (Spania)

Young Boys (Elveția) – CSKA Moscova (Rusia)

Napoli (Italia) – Nice (Franța)

Hoffenheim (Germania) – Liverpool (Anglia)

SHARE: